Preşedintele BCE va discuta cu şeful Bundesbank referitor la achiziţia de obligaţiuni – surse

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, va discuta în următoarele zile cu şeful băncii centrale a Germaniei, Jens Weidmann, în încecarea de a obţine sprijinul acestuia pentru o nouă serie de achiziţii de obligaţiuni guvernamentale, au declarat surse citate de Bloomberg.
Economica.net - lun, 30 iul. 2012, 07:34
Preşedintele BCE va discuta cu şeful Bundesbank referitor la achiziţia de obligaţiuni - surse

După ce a obţinut sprijinul Spaniei, Franţei şi Germaniei, Draghi vrea să-i câştige şi pe ceilalţi membri ai conducerii BCE în favoarea unui plan de a reduce costurile de împrumut ale statelor cu probleme pe piaţa financiară, precum Spania sau Italia, au declarat doi oficiali bancari sub protecţia anonimatului.

Propunerea lui Draghi prevede achiziţii de obligaţiuni guvernamentale pe piaţa primară de către fondul de urgenţă al zonei euro, dublate de intervenţia BCE pe piaţa secundară.

Noi reduceri de dobândă şi împrumuturi pe termen lung pentru bănci sunt, de asemenea, în discuţie, au spus sursele.

Draghi vrea să formuleze un plan solid pentru combaterea crizei din zona euro, iar sprijinul lui Weidmann i-ar permite să prezinte un front unit pe pieţele financiare.

Şeful BCE a semnalat, joi, o posibilă intervenţie pe piaţa obligaţiunilor, afirmând că va face orice este necesar pentru apărare euro. Bundesbank a răspuns reiterându-şi opoziţia faţă de achiziţia de obligaţiuni.

Draghi va discuta cu Weidmann înaintea şedinţei de joi a consiliului guvernatorilor BCE, au spus oficialii. Şeful BCE a transmis mesaje şi celorlalţi membri ai conducerii, în încercarea de a aunge la un consens.

Programul de achiziţie de obligaţiuni al BCE a dus la demisia a doi importanţi bancheri germani. Astfel, Axel Weber, un critic vocal al măsurii, a demisionat anul trecut din funcţia de preşedinte al băncii centrale, iar Juergen Stark, fost vicepreşedinte Bundesbank, a renunţat la postul de economist-şef al BCE la sfârşitul anului trecut.

Ambii s-au plâns că programul de achiziţie de obligaţiuni este riscant şi reduce presiunea de reformă asupra guvernelor.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...