Nabucco vrea 18 milioane euro de la acţionari. Cu cât cotizează Transgaz

Consorţiul Nabucco Gas Pipeline International vrea să atragă până la 18 milioane euro de la acţionari, fonduri necesare pentru continuarea proiectului, iar contribuţia Transgaz Mediaş va fi de 3 milioane euro, a declarat şeful biroului de relaţii internaţionale al Transgaz, Sorin Keszeg.
Economica.net - lun, 30 iul. 2012, 15:53
Nabucco vrea 18 milioane euro de la acţionari. Cu cât cotizează Transgaz

Nabucco vrea câte 3 milioane de euro de la fiecare din cei şase acţionari, însă s-ar putea să nu obţină întreaga sumă, dacă grupul ungar MOL îşi menţine decizia privind suspendarea finanţării proiectului, a afirmat Keszeg, într-un interviu pentru Bloomberg. Transgaz este unul dintre cei şase acţionari ai Nabucco, alături de MOL, OMV (Austria), Botas (Turcia), RWE (Germania) şi Bulgargaz (Bulgaria).

MOL a decis să oprească finanţarea pentru proiect, ca urmare a întârzierii unui răspuns privind aprovizionarea cu gaze naturale din partea partenerilor care dezvoltă câmpul gazeifer Shah Deniz din Azerbaidjan.

„Consiliul director al Nabucco se va întruni săptămâna următoare la Viena pentru a decide asupra majorării de capital, care trebuie să asigure finanţarea necesară pentru a continua proiectul. MOL s-ar putea răzgândi în privinţa majoării de capital, întrucât partenerii din Shah Deniz au afirmat că preferă proiectul Nabucco. Dacă MOL nu face acest lucru, participaţia sa va fi diluată”, a spus Keszeg.

Nabucco Vest, un gazoduct de 1.300 de kilometri susţinut de Uniunea Europeană, concurează cu Trans-Adriatic Pipeline (TAP), pentru dreptul de a exporta gaze naturale din proiectul Shah Deniz, care ar putea conţine rezerve de 1.200 de miliarde de metri cubi. UE vrea să-şi diversifice importurile de gaze naturale. În prezent, circa un sfert din consumul UE este asigurat de Rusia.

Transgaz a informat la începutul lunii iulie că şi-ar putea majora participaţia la Transgaz la circa 17,1%, de la circa 16,7% în prezent, dacă MOL nu participă la majorarea de capital.

Partenerii Shah Deniz au selectat în iunie gazoductul Nabucco Vest ca posibilă rută de export către Europa şi intenţionează să ia o hotărâre finală între Nabucco şi TAP înaintea unei decizii, planificate pentru mijlocul anului 2013, privind noi investiţii în creşterea producţiei.

Nabucco Vest ar trebui să transporte gaze naturale de la graniţa Turciei cu Bulgaria către un hub din Baumgarten, Austria, tranzitând Bulgaria, România şi Ungaria. Gazoductul este o variantă mai scurtă a unei conducte care ar fi traversat şi Turcia. Turcia şi Azerbaidjan au semnat un acord de 7 miliarde de dolari pentru construcţia unui gazoduct pe teritoriul turc (Trans-Anatolia Pipeline – Tanap).

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...