“Preţurile benzinei şi motorinei nu se stabilesc doar după o aritmetică directă raportată la cursul USD/RON şi la preţul petrolului, deşi depind covârşitor de aceşti factori; totuşi, având în vedere evoluţiile şi diferenţele menţionate anterior, dacă cele două variabile se menţin în aceste intervale, este posibil să urmeze noi scumpiri ale carburanţilor”, consideră analiştii Noble Securities România.
“Desigur, există şi varianta – ideală – ca jucătorii de pe piaţa de profil să considere că în lunile trecute evoluţiile cotaţiilor internaţionale ar fi permis ieftiniri mai mari ale benzinei şi motorinei, care însă nu au fost efectuate la maxim la vremea respectivă, aşa încât creşterile marcate în iulie de preţul petrolului şi de cursul USD-leu ar fi acoperite pe moment şi nu ar fi nevoie de scumpirea suplimentară a carburanţilor” spune cei de la Noble.
“După câteva scăderi în mai- iunie, preţurile carburanţilor comercializaţi in România (dependente de preţul internaţional al petrolului şi de cursul USDRON) au crescut în luna curentă cu aproximativ 4-4,5% ; considerând că în iulie (până marti, 31 iulie, ora 12), leul a pierdut pe pieţele financiare 6,11% în faţa dolarului american, iar preţul petrolului a crescut cu 8,29%, reiese că majorarile respective ale preţurilor benzinei şi motorinei reflectă încă parţial creşterile din iulie ale celor două componente menţionate” mai spun analiştii Noble Securities România.
Azi, OMV Petrom a majorat preţurile la carburanţi cu 9 bani pe litru, cauzele principale fiind deprecierea leului faţă de dolar şi evoluţia cotaţiilor internaţionale. România are cele mai mici preţuri la carburanţi din Uniunea Europeană.