Liderii politici greci au ajuns la un acord privind reducerile bugetare

Liderii politici greci au ajuns la un acord privind reducerile "de austeritate" de 11,5 miliarde de euro solicitate în schimbul "salvării" ţării, relatează Reuters.
Economica.net - mie, 01 aug. 2012, 19:43
Liderii politici greci au ajuns la un acord privind reducerile bugetare

Acordul dintre liderii politici greci deschide calea către un acord cu creditorii străini, în interval de o lună, potrivit responsabililor de la Atena.

„Propunerea premierului /Antonis Samaras/ a fost acceptată de liderii politici”, a declarat ministrul de finanţe Yannis Stournaras în faţa presei, după o reuniune de circa trei ore.

Liderul socialist Evangelos Venizelos, care afirmase că Grecia trebuie să ceară timp suplimentar pentru a atinge obiectivele cerute, a renunţat deocamdată la această solicitare.

Samaras le-a spus partenerilor săi politici că Grecia nu are altă opţiune decât să accepte acum măsurile respective, putând să le renegocieze mai târziu, au indicat apropiaţi ai premierului.

Marţi, un purtător de cuvânt al guvernului elen a afirmat că în luna august va fi făcut un anunţ privind reducerea cheltuielilor în 2013 şi 2014 cu aproximativ 11,5 miliarde de euro, măsură cerută de UE şi FMI în schimbul acordării următoarei tranşe din împrumut.

Reprezentanţii creditorilor internaţionali ai Greciei (UE, BCE şi FMI) se află la Atena pentru a se asigura că măsurile de reducere a deficitului sunt în grafic. Fără următoarele tranşe de bani din împrumutul de 130 de miliarde de euro, statul elen ar putea intra în incapacitate de plată în septembrie. Ultima tranşă ar fi trebuit să ajungă în iunie, dar instituţiile internaţionale au amânat-o din pricina alegerilor.

Comisia Europeană susţine că necesităţile de finanţare ale Greciei vor fi acoperite în august, dar o decizie privind următoarea plată va fi luată la începutul lunii septembrie. Fără progrese suficiente, Grecia riscă să nu primească următoarea tranşă de 31,5 miliarde de euro

 

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...