Isărescu: Străinii au vândut titluri de stat de câteva miliarde de lei

Investitorii străini au vândut titluri de stat din portofoliu de câteva miliarde de lei, ceea ce a influenţat piaţa valutară şi cursul de schimb, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precizând că ieşirile de capital, cauzate inclusiv de situaţia politică, s-au manifestat pe mai multe canale.
Economica.net - joi, 02 aug. 2012, 14:32
Isărescu: Străinii au vândut titluri de stat de câteva miliarde de lei

„Aşa cum aţi remarcat din comunicat, noi vorbim de o suprapunere a unor evenimente globale, cu precădere din Europa, cu tensiunile politice interne. Cu alte cuvinte, această suprapunere a accentuat ieşirile de capital. De exemplu, o parte din titlurile de stat emise în lei şi aflate în posesia nerezidenţilor, după datele noastre au fost vândute. Adică a crescut oferta de lei şi concomitent cererea de valută. E vorba de câteva miliarde de lei, după datele nostre preliminare. Urmează să le analizăm aceste date, dar bineînţeles că influenţează piaţa valutară din România şi cotaţiile”, a explicat Isărescu.

Şeful BNR a explicat, de asemenea, că nu se reînnoiesc la scadenţă liniile de credit ale unor bănci comerciale.

„Nu avem întreruperi, dar observăm o înclinaţie mai scăzută pentru a reînnoi cu diverse motivaţii. Şi acestea creează probleme în domeniul finanţării deficitului de cont curent (…) Mai avem şi alte canale prin care se observă efectul nefavorabil pentru noi”, a continuat Isãrescu.

Isărescu a declarat că detensionarea situaţiei politice interne ar ajuta foarte mult economia românească prin revenirea încrederii investitorilor străini, întrucât situaţia financiară din Europa nu se va calma în următoarele săptămâni.

„Sperăm şi într-o îmbunătăţire a finanţării externe a deficitului bugetar ceea ce va ajuta şi rezeva (…) De multe ori rezerva este ţinută nu pt ca să o foloseşti ci ca să descurajezi.

Leul a pierdut 4,2% de la începutul lunii iulie şi până la referendum.

Cursul de schimb a revenit joi peste nivelul de 4,6 lei/euro, după ce la începutul săptămânii a avut o uşoară revigorare.

Nivelul maxim istoric pentru euro a fost atins pe piaţa interbancară săptămâna trecută, marţi, la 4,65 lei/euro, iar la nivelul referinţei recordul a fost de 4,6397 lei/euro. Cursul BNR de joi este la distanţă de trei bani faţă de nivelul record.

Moneda naţională s-a apreciat puternic luni, după ce primele date de la referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu au arătat că nu se va îndeplini cvorumul de 50% plus unu. Cei mai mulţi jucători străini au ales să-şi închidă din poziţii, însă dealerii nu au exclus şi o prezenţă discretă a BNR.

Curtea Constituţională a anunţat oficial că a amânat până în 12 septembrie decizia privind referendumul, menţionând că a primit date „contradictorii” privind listele electorale permanente şi că a cerut Guvernului ca până la 31 august să să transmită listele în baza cărora s-a organizat referendumul.

Te-ar mai putea interesa și
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. Și colaborarea cu stațiile ITP a fost afectată....
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...