Guvernul anunţă că se va reuni vineri pentru a lua măsurile executive necesare pentru aplicarea solicitărilor formulate din partea Curţii Constituţionale, la ora 12 urmând să aibă loc, la Guvern, discuţii cu toate instituţiile responsabile în actualizarea listelor electorale.
Executivul mai transmite că a luat act de anunţul Curţii Constituţionale privind referendumul desfăşurat pe 29 iulie 2012 şi consideră că este o decizie corectă.
„Anunţăm intenţia Guvernului de a respecta întru totul această decizie, la fel cum respectăm şi angajamentul civic şi mobilizarea exemplară de care au dat dovadă românii, în momentul în care mecanismele şi procedurile democratice le-au cerut să-şi facă auzită vocea, prin intermediul votului. Guvernul se va reuni, în cursul zilei de mâine, pentru a lua măsurile executive necesare pentru punerea în aplicare a solicitărilor venite din partea Curţii Constituţionale. Vor avea loc chiar mâine, la ora 12, la Guvern, discuţii cu toate instituţiile responsabile în actualizarea listelor electorale, şi va fi realizat acest proces în deplină transparenţa şi legalitate”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
În comunicat, premierul Victor Ponta este citat spunând că Executivul respectă opţiunile tuturor românilor şi asigură partenerii externi că în România statul de drept şi independenţa instituţiilor democratice nu sunt afectate de disputele cu caracter politic.
„De altfel, Guvernul se va abţine, în perioada următoare, de la orice formă de comentariu politic referitor la acestă decizie, pentru a nu interfera în niciun fel în decizia care trebuie să fie luată, în septembrie, de către Curtea Constituţională”, afirmă Ponta.
El asigură totodată că activitatea Guvernului va continua neperturbată de efectele acestei decizii, concentrându-se în această perioadă asupra discuţiilor cu reprezentanţii delegaţiei Fondului Monetar Internaţional aflate la Bucureşti şi în special asupra discutării celui mai bun mod de a implementa propunerile privind plata TVA la încasare pentru firmele cu cifra de afaceri sub 500.000 de euro şi
eliminarea CAS pentru firmele care angajează şomeri sub 25 sau peste 55 de ani, timp de un an, cu condiţia menţinerii slujbelor pentru încă un an.
În comunicat este reluată totodată solicitarea premierului către toate părţile politice implicate în actualul conflict politic generat de procedura de suspendare a preşedintelui – indiferent că este vorba de preşedintele suspendat, de Parlament sau de partidele politice – de a se abţine de la orice formă de presiune publică sau directă la adresa Curţii Constituţionale sau laadresa unor judecători ai acestei instituţii.
Surse oficiale au declarat anterior că premierul Victor Ponta va avea, vineri, la ora 12.00, o videoconferinţă cu prefecţii, pentru a discuta inclusiv despre actualizarea listelor electorale.
Curtea Constituţională a anunţat oficial că a amânat până în 12 septembrie decizia privind referendumul, menţionând că a primit date „contradictorii” privind listele electorale permanente şi că a cerut Guvernului ca până la 31 august să să transmită listele în baza cărora s-a organizat referendumul
În aceste condiţii, Crin Antonescu rămâne preşedinte interimar până la acea dată.
Curtea Constituţională a reluat, joi dimineaţă, şedinţa pe tema rezultatului referendumului de demitere a preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, amânată miercuri seară după ce a solicitat informaţii MAI şi INS.
Oficialii Ministerului Administraţiei şi Internelor declarau, pentru MEDIAFAX, miercuri seară, că instituţiei i-au fost solicitate de către Curtea Constituţională, miercuri, precizări privind numărul de persoane aflate pe listele electorale în 29 iulie şi că a fost deja comunicat că acesta este de 18.292.514.
În 24 iulie, ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, a anunţat că numărul total al cetăţenilor cu drept de vot este de 18.292.514.
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, miercuri seară, că ştia că decizia CC privind referendumul va fi luată joi, că amânarea acesteia nu îl îngrijorează şi că CC trebuie să aibă la dosar „documente originale, nu trimise la BEC”.
Traian Băsescu a făcut aceste declaraţii la plecarea de la sediul său de campanie.
Băsescu a spus, răspunzând unei întrebări, că ştia că decizia CC va fi joi, menţionând că nu este îngrijorat de amânare.
Participarea la referendum a fost de 46,24%, iar dintre alegători, 87,52% au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, iar 11,15% s-au pronunţat împotrivă, potrivit rezultatelor finale ale referendumului din 29 iulie, anunţate miercuri de BEC.