Directorul Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Prahova, Ion Hogea, şi şeful Gărzii Financiare Prahova, Marian Fătu, au declarat joi, în cadrul şedinţei colegiului prefectural organizat de Prefectura Prahova, că cele două instituţii pe care le conduc au nevoie de personal suplimentar, lipsa schemei complete de personal afectându-le activitatea.
Astfel, şeful Gărzii Financiare Prahova, comisarul şef Marian Fătu, a explicat indicatorii diminuaţi raportaţi de instituţie pentru primul semestru al anului în curs prin faptul că GF Prahova se confruntă cu un deficit de personal. Astfel, la nivelul instituţiei este nevoie de cel puţin opt comisari, în condiţiile în care în prezent în Garda Financiară Prahova lucrează 23 de comisari.
Marian Fătu a mai spus că reducerea numărului de comisari coroborat cu noile sarcini ce revin Gărzii Financiare în ceea ce priveşte controlul tranzacţiilor intracomunitare afectează activitatea instituţiei.
O situaţie asemănătoare se înregistrează şi la nivelul DJAOV Prahova, unde se înregistrează un deficit de 21 de specialişti. Cea mai gravă situaţie este la Serviciul de Inspecţie fiscală din cadrul acestei instituţii, unde în acest moment nu este niciun post ocupat. În aceste condiţii, este nevoie de un şef de serviciu şi de patru specialişti în inspecţie fiscală, pentru ca acest serviciu să poată funcţiona.