SUA acordă 12 milioane de dolari ca ajutor umanitar pentru sirieni

Barack Obama a aprobat joi acordarea a 12 milioane de dolari ca ajutor umanitar suplimentar pentru susţinerea sirienilor care se confruntă cu "atrocităţile oribile" ale preşedintelui Bashar al-Assad, relatează AFP.
Economica.net - vin, 03 aug. 2012, 05:15
SUA acordă 12 milioane de dolari ca ajutor umanitar pentru sirieni

Cu această nouă tranşă, un total de 76 milioane de dolari reprezentând hrană, apă, medicamente, haine şi kituri de igienă personală au fost acordate unui număr de 1,5 milioane de persoane din Siria, a precizat Casa Albă într-un comunicat.

„După aproape 17 luni de conflict, situaţia umanitară este gravă şi se înrăutăţeşte rapid”, apreciază preşedinţia americană. „Statele Unite salută generozitatea Turciei, a Iordaniei, a Libanului, a Irakului şi a altor state care adăpostesc şi ajută refugiaţii ce fug de atrocităţile oribile comise de regimul Bashar al-Assad”, continuă comunicatul.

„Statele Unite solicită tuturor statelor din lume să răspundă apelului Naţiunilor Unite pentru ajutor umanitar în Siria”, adaugă comunicatul. „Solicităm, de asemenea, tuturor părţilor implicate să asigure securitatea civililor şi a lucrătorilor umanitari şi să nu împiedice livrarea ajutorului către cei care au nevoie”, continuă textul.

Casa Albă înnoieşte, de asemenea, în comunicatul său apelul către Bashar al-Assad de a ceda puterea pentru a favoriza o tranziţie politică paşnică în Siria şi îşi reafirmă angajamentul de a lucra alături de opoziţia siriană şi partenerii săi pentru a pune capăt conflictului.

Statele Unite au asigurat deja că îi vor susţine pe rebelii sirieni cu ajutoare umanitare şi mijloace de comunicaţii, însă s-au abţinut de la a furniza ajutor militar opozanţilor regimului Assad.

Miercuri, posturile de televiziune americane au raportat că Barack Obama a semnat recent un document secret ce autorizează o susţinere clandestină pentru rebelii sirieni, o informaţie care nu a fost comentată de Casa Albă.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...