Bursa a crescut uşor la debutul şedinţei, însă pe un rulaj foarte redus

Bursa de la Bucureşti a deschis şedinţa în creştere cu 0,24%, într-o piaţă în care puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare au realizat transferuri cu acţiuni emise doar de 19 din cele 82 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.
Economica.net - lun, 06 aug. 2012, 08:13
Bursa a crescut uşor la debutul şedinţei, însă pe un rulaj foarte redus

În primele 15 minute ale şedinţei, investitorii de la BVB au realizat transferuri de 292.000 de lei (63.000 de euro), valoare de trei ori sub rulajul de la debutul şedinţei precedente, de 961.000 lei (208.000 de euro).

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a debutat în creştere cu 0,36%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, a avansat cu 0,43%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În creştere uşoară, cu 0,6%, a deschis ziua şi indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS).

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a urcat cu 0,75%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu numai 0,1% peste închiderea de vineri.

Acţiunile Erste au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 90.000 de lei. Market makerii de la BVB au ridicat preţul cu 1,95%, la 67,8 lei, pentru a-l aduce la un nivel apropiat de cel de la bursa din Viena, care este piaţa principală a acestor titluri.

Marile burse vest-europene au scăzut uşor la debutul şedinţei, corectându-se după ce vineri au urcat puternic, cu până la 4,4%, la maximul ultimelor patru luni, susţinute de publicarea unor date peste aşteptări privind piaţa muncii din SUA. Creşteri mai accelerate au fost înregistrate de pieţele din Italia şi Spania, care au avansat cu peste 6%.

Te-ar mai putea interesa și
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare deja măsuri punitive împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI)......
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare ...
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână ...
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...