Calendarul vânzării Oltchim: Conversia creanţei AVAS în august, licitaţia până la 15 septembrie

Conversia în acţiuni a datoriei Oltchim (OLT) faţă de Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului va fi efectuată până la finele lunii august, iar licitaţia de vânzare a acţiunilor deţinute de stat la combinatul chimic va fi organizată până la 15 septembrie,conform unui memorandum al Guvernului.
Economica.net - mar, 07 aug. 2012, 18:35
Calendarul vânzării Oltchim: Conversia creanţei AVAS în august, licitaţia până la 15 septembrie

Documentul include calendarul ofertei de vânzare a acțiunilor deținute de statul român la Oltchim Râmnicu-Vâlcea.

Conform calendarului, până la 31 august 2012 va fi efectuată conversia creanței AVAS față de S.C. Oltchim, va fi întocmit un protocol între OMV Petrom și Ministerul Economiei privind opțiunea de achiziționare de active ale rafinăriei Arpechim, deținute de Petrom, de către potențiali investitori implicați în procesul de privatizare, iar licitația pentru vânzarea acțiunilor deținute de stat la combinatul chimic va fi organizată până la 15 septembrie 2012.

Oltchim se numără printre primele companii de stat pentru care Guvernul a anunţat că va avea management privat.

Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile combinatului chimic.

Potrivit celor mai recente date, în acţionariatul Oltchim se mai regăsesc compania PCC SE, înregistrată în Germania. PCC deţine 18,32% din acţiuni, iar fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, are 14,02% din titluri, prin intermediul Nachbar Services.

În luna aprilie, companiile TISE (Rusia), PCC SE (Germania), Pegamont Ploieşti şi Aisa Invest din Cluj, firmă deţinută de omul de afaceri Ştefan Vuza, au depus oferte neangajante pentru participarea la privatizarea combinatului chimic Oltchim.

Ministerul Economiei anunţa atunci că privatizarea combinatului va fi una combinată, respectiv negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic.

La începutul lunii martie, Comisia Europeană a aprobat conversia în acţiuni a datoriei Oltchim faţă de AVAS, care se ridică la aproximativ 135 milioane euro, în urma operaţiunii autoritatea urmând să devină acţionarul majoritar al combinatului chimic.

Potrivit unui document oficial obţinut de MEDIAFAX, redactat la jumătatea lunii martie, Guvernul vrea să transforme datoriile combinatului către AVAS în acţiuni de pe poziţie de forţă faţă de acţionarii minoritari, urmând să decidă că operaţiunea nu mai trebuie validată şi de AGA.

Conversia datoriilor în acţiuni ar dilua puternic participaţiile acţionarilor minoritari dacă aceştia nu vor putea participa cu zeci de milioane de euro la capitalul companiei pentru a-şi menţine participaţiile actuale.

Cumpărătorul Oltchim va trebui însă să îşi asume şi o serie de investiţii de mediu şi retehnologizare, necesarul estimat pentru 2013-2014 fiind de 682,6 milioane euro, la platformele Râmnicu Vâlcea şi Bradu (308,3 milioane euro) şi la rafinăria Arpechim (374,2 milioane euro). Odată cu achiziţionarea Arpechim, rafinărie deţinută de OMV Petrom, investitorul ar putea fi însă obligat să preia şi obligaţii de mediu ale OMV Petrom, care încă nu sunt cuantificate.

Preluarea Arpechim va fi discutată însă doar după privatizarea Oltchim, cumpărătorul urmând să negocieze direct cu OMV Petrom.

Arpechim este principalul furnizor de materii prime al Oltchim.

Combinatul chimic a înregistrat în primul trimestru pierderi de 82,8 milioane lei (19 milioane euro), faţă de un rezultat negetiv de 2,64 milioane lei în primele trei luni din anul precendent, şi venituri mai mici cu 49,3%, la 263,4 milioane lei.

Oltchim avea la finalul lunii martie datorii de 2,55 miliarde de lei, în principal către Electrica, bănci şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Combinatul chimic a înregistrat pierderi din 2007 până anul trecut, în valoare totală se ridică la 1,01 miliarde de lei. Ultimul an în care combinatul a avut profit a fost 2006, dar câştigul a fost modest.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PNL a pierdut politic, fiindcă a făcut o coaliţie cu PSD....
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...