Opoziţia îl atacă pe Băsescu din cauza lui Daniel Morar

PNL şi PSD critică intenţia preşedintelui Traian Băsescu de a cere prelungirea cu şase luni a mandatului şefului DNA, Daniel Morar. Liderii celor două partide spun că intervenţia şefului statului pe o astfel de chestiune este ilegală.
Economica.net - mar, 15 nov. 2011, 10:20

Liderul grupului parlamentar al PNL din Senat, Puiu Haşotti, crede că prelungirea mandatului procurorului şef al DNA cu şase luni este ilegală. „Prelungirea mandatului lui Morar este exagerată şi nelegală”, a declarat Haşotti pentru Mediafax, comentând declaraţiile făcute de şeful statului, Traian Băsescu, luni seară, la TVR, pe această temă.

La rândul său, preşedintele PSD, Victor Ponta, a arătat că nu este treaba preşedintelui nici cine este şeful DNA şi nici cât stă acesta în funcţie, prerogativa aparţinând CSM. Ponta a afirmat că toate funcţiile din procuratură ar trebui încadrate în termenii legali şi să nu mai fie numite şi influenţate politic. „Nu este treaba preşedintelui cine este şeful DNA sau cât stă în funcţie, ci este doar a Consiliului Superior al Magistraturii”, a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că doreşte să îi ceară procurorului general Codruţa Kovesi prelungirea cu şase luni, până la raportul CE din vară, a mandatului procurorului-şef al DNA, Daniel Morar, care expiră peste două luni.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis o astfel de utilizare pentru a contracara sancțiunile......
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare care sunt subutilizate de firme ...
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte ...
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Pompierii au gestionat 101 intervenţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, miercuri, în intervalul orar 10:00 - 18:00, pe ...