O treime dintre municipalităţile din Chile sunt în stare de urgenţă din cauza secetei

Aproximativ o treime dintre cele 108 municipalităţi din Chile sunt în stare de urgenţă din cauza secetei, iar 10 dintre acestea, aflate în nordul ţării, au fost declarate "zone calamitate", potrivit anunţului de marţi a Guvernului chilian, relatează AFP.
Economica.net - mie, 08 aug. 2012, 06:42
O treime dintre municipalităţile din Chile sunt în stare de urgenţă din cauza secetei

Ministrul Agriculturii, Luis Mayol, a declarat că „din cauza gravităţii” acestei secete cu care s-a confruntat Chile în ultimii trei ani, preşedintele Sebastian Pinera a decretat „zonă calamitată” într-o parte a regiunii Coquimbo (nord).

Decretul prezidenţial a crescut subvenţiile destinate măsurilor de urgenţă până la valoarea de 140 de milioane de dolari, a precizat ministrul.

Mai multe camioane-cisternă au fost trimise de asemenea şi în zonele unde sistemele de irigaţie au fost modernizate, în timp ce plăţile taxelor funciare au fost suspendute iar mii de ajutoare au fost distribuite populaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Cartel Alfa: producția industrială din România rămâne sub nivelul anterior pandemiei. Susținerea publică e fragmentată și fără continuitate
Cartel Alfa: producția industrială din România rămâne sub nivelul anterior pandemiei. Susținerea publică e fragmentată ...
România se află într-un moment critic, în care producţia industrială rămâne mult sub nivelul de dinaintea pandemiei, iar politicile publice pentru sprijinirea sectorului industrial sunt......
România a semnat două contracte de 600 mil. euro cu Banca Europeană de Investiții
România a semnat două contracte de 600 mil. euro cu Banca Europeană de Investiții
Două contracte, în valoare de 600 milioane euro, au fost semnate cu Banca Europeană de Investiţii, acestea vizând modernizarea ...
Investitorii în energie verde au scos peste 11.100 de hectare de teren din circuitul agricol. Nota de plată: 97,6 milioane de euro
Investitorii în energie verde au scos peste 11.100 de hectare de teren din circuitul agricol. Nota de plată: 97,6 milioane ...
Peste 11.100 de hectare de teren agricol aflat în extravilanul localităților, dintre care cele mai mari suprafețe în ...
Lucian Popovici, Cegeka: Asistăm la o schimbare a pieței de IT. Vom avea nevoie de schimbări majore de mentalitate
Lucian Popovici, Cegeka: Asistăm la o schimbare a pieței de IT. Vom avea nevoie de schimbări majore de mentalitate
Piața IT din România trece printr-o perioadă de transformare, iar modelul tradițional de outsourcing, bazat pe externalizarea ...