Bursa a revenit pe creştere uşoară, însă rulajul a rămas redus

Bursa a crescut uşor, cu 0,35%, la debutul şedinţei de joi, după două zile consecutive de corecţii, însă rulajul a continuat să fie redus, fiind asigurat doar de transferuri cu acţiuni emise de 17 din cele 82 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.
Economica.net - joi, 09 aug. 2012, 07:52
Bursa a revenit pe creştere uşoară, însă rulajul a rămas redus

Majoritatea indicilor au revenit pe creştere uşoară, piaţa fiind în continuare corelată cu evoluţia burselor externe, care s-au întors pe verde.

Astfel, la ora 10:20, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a avansat cu numai 0,35%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu 0,43%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În creştere uşoară, cu 0,41%, a deschis ziua şi indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS).

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 0,71%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au ridicat indicele BET-NG cu 0,2%.

Înaintea deschiderii şedinţei bursiere, BVB a decis să oprească acţiunile Oltchim (OLT) de la tranzacţionare pentru „menţinerea unei pieţe ordonate şi a asigurării accesului egal la informaţia necesară deciziei de a investi”, fiind aşteptat un anunţ privind privatizarea.

Marile burse vest-europene au deschis ziua în scădere cu până la 0,5%, după ce marţi au înregistrat a treia şedinţă consecutivă de creştere, ca urmare a rezultatelor peste aşteptări ale companiilor.

În primele 20 minute ale şedinţei, investitorii de la BVB au realizat transferuri de numai 768.000 de lei (170.000 de euro), valoare cu % sub rulajul de la debutul şedinţei precedente, de 974.000 de lei (214.000 de euro). Lichiditatea pieţei a fost susţinută în principal de acţiunile Erste (283.000 de lei) şi de titlurile SIF Transilvania (230.000 de lei).

Acţiunile băncii austriece au avansat cu 1,79%, la 68,2 lei, iar titlurile SIF Transilvania au scăzut cu 1,01%, la 0,49 lei.

Titlurile Fondului Proprietatea, care de regulă sunt cele mai lichide din piaţă au consemnat un rulaj de doar 46.000 de lei, iar preţul a urcat cu 0,78%, la 0,5195 lei.

Acţiunile Oltchim (OLT) sunt în continuare suspendate de la tranzacţionare. Titlurile au fost oprite de la transfer încă dinaintea şedinţei de miercuri, pentru „menţinerea unei pieţe ordonate şi a asigurării accesului egal la informaţia necesară deciziei de a investi”, fiind aşteptat un anunţ privind privatizarea companiei. Oltchim nu a transmis încă niciun comunicat către Bursă.

Conform unui memorandum al Guvernului, conversia în acţiuni a datoriei Oltchim faţă de Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului va fi efectuată până la finele lunii august, iar licitaţia de vânzare a acţiunilor deţinute de stat la combinatul chimic va fi organizată până la 15 septembrie.

Marile burse europene au deschis ziua în creştere uşoară, cu până la 0,6%, urmând evoluţia pieţelor din Asia după ce unele date din China au indicat noi măsuri de stimulare a acestei economii.


Te-ar mai putea interesa și
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță începerea fazei de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, create......
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...