ZF: Topul companiilor cu pierderi: 44 de firme au o „gaură” de 2,5 mld. euro. Un sfert dintre cele mai mari 300 de companii din România în funcţie de cifra de afaceri au înregistrat pierderi în 2011, iar pentru 44 dintre acestea bilanţul de la finalul anului trecut a consemnat un rezultat negativ de peste 10 mil. euro, potrivit unei analize a ZF. Astfel, pierderile cumulate ale celor 44 de companii au depăşit 2,5 miliarde de euro, sumă ce reprezintă 11,4% din cifra de afaceri aferentă anului 2011.
În top se găsesc opt companii de stat, astfel că RADET a înregistrat anul trecut cea mai mare pierdere din datele existente, de aproape 215 mil. euro, în timp ce Compania Naţională a Huilei are cea mai mare pondere raportat la cifra de afaceri: 90%.
Capital.ro: La un pas de cel mai prost an în imobiliare. Tranzacţiile planificate pentru a doua parte a acestui an, la care se poartă negocieri de mai bine de 12 luni, ar putea face diferenţa dintre cel mai prost an în imobiliare din ultimii zece şi un an cel puţin similar cu 2011, când volumul tranzacţiilor a depăşit 350 milioane euro
România a înregistrat în primul semestru al acestui an cel mai scăzut volum de investiţii imobiliare (în proprietăţi de birouri, retail sau industriale) din primul semestru al anului 2005 şi până în prezent. În primele şase luni ale lui 2012, au fost încheiate doar două tranzacţii, în valoare de 55 milioane euro. Vânzarea fabricii Nokia către producătorul De’Longhi şi cumpărarea complexului de birouri City Business Centre din Timişoara de către New Europe Property Investments (NEPI) au fost singurele tranzacţii finalizate în această perioadă.
Daily Business: BNR, interesata de scaderea leului? De ce tipareste Isarescu bani pentru Ponta. Deprecierea leului din ultima perioada se datoreaza politicienilor care se cearta pentru putere. Asta este, in esenta, teoria servita populatiei de analisti si sustinuta, indirect, de BNR. Numai ca, potrivit datelor proprii, banca centrala, cea despre care se spune ca se lupta „eroic” cu speculatorii pentru a tine leul in frau, face exact pe dos. Tipareste bani de zor, contribuind astfel la deprecierea monedei nationale.
Masa monetara (banii fizici pe care ii tinem in buzunare plus conturile la vedere din banci) a crescut in ultimele 12 luni cu aproape 10%. In cadrul sau, numerarul a crescut cu peste 18%, arata datele Bancii Nationale.
IncomeMagazine: Reabilitarea termică a blocurilor – o afacere controversată cu bani împrumutaţi. Din toamnă blocurile vor fi reabilitate termic pe banii UE dar şi cu contribuţii din partea asociaţiilor de proprietari.
Potrivit Ministerului Dezvoltării Rurale şi Turismului (MDRT), vor fi incluse în programul de creştere a eficienţei energetice blocurilor construite în perioada 1950-1990 din municipiile reşedinţă de judeţ. Bugetul total este de 304 milioane de euro. Fondul European de Dezvoltare Regională va aloca pentru acest program 150 de milioane de euro urmând ca restul banilor să vină de la bugetul de stat şi contribuţii din partea primăriilor şi asociaţiilor de proprietari. Contribuţia asociaţiilor de proprietari va fi cuprinsă între 10 la sută şi 30 la sută din costul lucrărilor şi va fi calculată în funcţie de venitul net lunar pe membru de familie echivalat în euro.
Adevarul: Constantin Stroe, vicepresedinte la Dacia: „Am facut a doua facultate la Dacia”. Constantin Stroe (70 de ani) recompune o istorie personala, romantata a industriei de automobile din Romania: o jumatate de secol, intr-un tandem romantic cu cea mai cunoscuta masina romaneasca. V-ati imaginat alta marca decat Dacia pe care ar putea s-o conduca vitezomanul Gica, fantele din versurile indragitului cantaret Mihai Constantinescu? Probabil ca nu, si asta pentru Dacia a fost, in ultima jumatate de secol, deopotriva cea mai iubita si cea mai urata, orisicat, masina de suflet a romanilor. Constantin Stroe, in prezent vicepresedinte al Consiliului de Administratie al grupului „Dacia-Renault”, a fost martorul nasterii si al decaderii automobilului romanesc. Si-apoi, artizanul resuscitarii sale. A fost acolo, din 1968, de cand industria de automobile din Romania, admirabila, sublima, lipsea cu desavarsire, pana astazi, cand uzina de la Pitesti seduce cele mai inchise piete din Occident. Totusi, acest text nu contine cifre sau bilanturi economice. Nu vorbim despre PIB, investitii de capital sau evaluari de risc.