Concluziile negocierilor cu FMI: TVA la încasare din 2013 şi calendar de privatizări refăcut

FMI a agreat în discuţiile cu autorităţile române plata TVA la încasare din ianuarie 2013, decalarea calendarului de privatizări ale companiilor de stat, o serie de măsuri pentru stimularea creării de noi locuri de muncă şi amânarea coplăţii în sistemul medical.
Economica.net - Dum, 12 aug. 2012, 09:03
Concluziile negocierilor cu FMI: TVA la încasare din 2013 şi calendar de privatizări refăcut

„Aş spune că s-au încheiat cu succes negocierile cu partenerii noştri internaţionali – Comisia Europeană, FMI şi Banca Mondială – privind angajamentele asumate de România pentru cea de-a şasea revizie a acordului cu instituţiile financiare internaţionale, respectiv modul cum ne-am îndeplinit performanţele economice şi financiare la finele lunii iunie. De asemenea, scrisoarea de intenţie, documentele negociate, prevăd obiectivele pentru următoarea perioadă de timp, deci trei luni, până la 30 septembrie”, a declarat sâmbătă seară la încheierea discuţiilor cu reprezentanţii instituţiilor internaţionale ministrul Finanţelor, Florin Georgescu.

El a spus că în cadrul negocierilor s-au asigurat sumele necesare pentru refacerea salariilor nominale ale funcţionarilor bugetari la nivelul din iunie 2010 şi pentru plata sumelor „reţinute necuvenit pensionarilor”, corespunzător a şapte luni din acest an şi a nouă luni din anul care urmează.

De asemenea, în plan fiscal, s-au agreat măsuri importante pentru stimularea mediului de afaceri, pentru crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea inovării tehnologice.

Totodată, plata TVA la încasare a fost agreată de instituţiile internaţionale.

„Aceasta se va aplica efectiv, datorită necesităţii unor pregătiri metodologice, de la 1 ianuarie 2013. S-a agreat punerea în aplicare începând cu octombrie a unui pachet de măsuri privind stimularea creării de noi locuri de muncă şi, de asemenea, încurajarea prin deductibilitate fiscală crescută a cheltuielilor de cercetare şi dezvoltare ale agenţilor economici. Pe partea de cheltuieli bugetare s-au asigurat sume suplimentare la nivelul autorităţilor locale în vederea onorării obligaţiilor către persoanele cu dizabilităţi, precum şi pentru plata arieratelor, respectiv datorii restante ale autorităţilor locale către diverşi furnizori şi diverşi creditori”, a adăugat Georgescu.

Ministrul a afirmat că România s-a angajat ca până la mijlocul lunii septembrie să privatizeze, cu un investitor strategic, Oltchimul, „ceea ce va pune în valoare potenţialul acestei unităţi economice şi al Arpechim din apropierea sa”.

Va urma, de asemenea, privatizarea a 15% din capitalul social al Transgaz.

„Se vor introduce conduceri profesioniste – şi acestea de astăzi sunt – dar bazate pe o selecţie competitivă la nivelul societăţilor comerciale cu capital de stat, mai întâi un pachet de zece societăţi comerciale şi regii autonome vor beneficia de un management privat, profesionist, selectat pe bază de criterii de performanţă foarte clare”, a încheiat ministrul Finanţelor.

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a spus, la rândul lui că la Electrica Furnizare va avea manager general privat până la sfârşitul lunii septembrie. De asemenea, Romgaz, Transgaz şi Transelectrica vor avea manageri privaţi până la sfârşitul acestui an, iar Hidroelectrica va avea conducere privată şi va fi listată în momentul în care va ieşi din insolvenţă.

El a mai spus că termenele pentru privatizările companiilor de stat şi listările acestora au fost decalate. Astfel, privatizarea Transgaz, listările complexelor energetice Oltenia şi Hunedoara,vor avea loc în luna septembrie. Electrica Distribuţie şi Electrica Furnizare au ca termen de listare începutul anului viitor.

„S-a stabilit ca la sfârşitul anului să avem draftul de act normativ pentru impozitarea veniturilor excepţionale. O formulă de impozitare urmează să se stabilească cu asistenţa Băncii Mondiale. Ne-am mai asumat ca până la sfârşitul lunii septembrie şi respectiv sfârşitul lunii august să avem managementul profesionist implementat la Electrica Furnizare, la Complexul Energetic Oltenia, şi de asemenea pentru companiile Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transgaz şi Romgaz să avem implementat managementul profesionist până la sfârşitul anului”, a mai spus Chiţoiu.

Pe de altă parte, Ministerul Transporturilor s-a angajat să privatizeze CFR Marfă până în luna decembrie.

Statul român ar putea scoate la vânzare chiar şi pachetul majoritar de acţiuni al Tarom, dacă oferta de privatizare a 20% din acţiunile operatorului aerian naţional nu este atractivă.

„Tot ceea ce s-a discutat în afara angajamentelor au fost scenarii posibile. De exemplu, dacă la Tarom oferta de 20% nu este atractivă, vom relua cu un nou efort chiar până la pachetul majoritar. Sigur, pentru cele 20% calendarul e concret. FMI-ul a urmărit ca toate măsurile să aibă un calendar foarte precis, termene foarte precise, şi peste tot estimarea costurilor”, a declarat sâmbătă Septimiu Buzaşu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

El a mai spus că mai multe firme importante din Orientul Mijlociu si Asia s-au arătat interesate de privatizarea Tarom.

În nota de fundamentare a unui proiect de ordonanţă elaborat de Ministerul Finanţelor se spune că programul de privatizare al Ministerului Transporturilor pentru 2012 are în vedere prevederile scrisorii de intenţie la acordul încheiat cu FMI, prevederi amendate succesiv cu prilejul fiecărei evaluări a instituţiilor financiare internaţionale şi care au stabilit măsuri de privatizare cu termene de
realizare privind Tarom şi CFR Marfă.

„Singura acţiune de privatizare preconizată a fi realizată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi de a aduce venituri din vânzare de acţiuni se referă la vânzarea pachetului de acţiuni reprezentând 20% din capitalul social al Tarom, iar aceasta, deşi se fac eforturi pentru atragerea investitorilor de portofoliu şi de retail pe piaţa de capital, este susceptibilă de a nu fi realizată datorită lipsei de interes a acestora în contextul crizei economice actuale”, se menţionează în nota de fundamentare

În urma discuţiilor cu FMI, Ministerul Sănătăţii amână data la care va introduce sistemul prin care pacienţii vor fi taxaţi la fiecare vizită la medic sau în spital. Legea va fi mai întâi discutată cu asociaţiile de pacienţi, a precizat ministrul Vasile Cepoi în urma discuţiilor.

Ministerul Sănătăţii lansase la începutul acestei luni proiectul de lege care instituie coplata în sistemul sanitar, iar tarifele pentru o zi de spitalizare ar fi urmat să oscileze între 20 şi 60 de lei. Şi consultaţiile la medic ar fi urmat să coste – tariful minim prevăzut în proiect era de cinci lei.

O misiune a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se află în această perioadă în România.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...