Şova: Un nou referendum este imposibil. Singura posibilitate teoretică e o nouă suspendare

Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Dan Şova, a declarat, miercuri, la RFI, că Parlamentul va fi "obligat" să respecte decizia CC privind referendumul, chiar dacă ar fi o "enormitate", el apreciind că un nou referndum nu poate fi organizat, dar că teoretic este posibilă o nouă suspendare.
Economica.net - mie, 15 aug. 2012, 08:22
Şova: Un nou referendum este imposibil. Singura posibilitate teoretică e o nouă suspendare

Dan Şova declară că „Parlamentul are o singură opţiune, aceea de a respecta şi aplica decizia Curţii Constituţionale, care indiferent de rezultatul ei, în mod evident, va nemulţumi una dintre părţi”.

„Dar nu există altă cale de urmat, decât respectarea deciziei Curţii Constituţionale”, subliniază el.

Dan Şova precizează că „Parlamentul este obligat”, pentru că, dacă nu respectă deciziile Curţii, înseamnă că România se plasează în afara statului de drept.

„Parlamentul este obligat, suntem un stat de drept. Dacă nu respectăm deciziile Curţii, înseamnă că ne plasăm în afara statului de drept, chiar dacă nu ne convine acest lucru şi chiar dacă afirm şi susţin că am fi primul stat din UE aflat într-o situaţie comică, adică am avea un preşedinte pus prin hotărâre judecătorească împotriva voinţei cetăţenilor. Dar şi aşa fiind, dacă magistraţii constituţionali în înţelepciunea lor vor decide că este posibilă o asemenea enormitate, va trebui s-o respectăm”, afirmă Şova.

Întrebat dacă ia în calcul organizarea unui nou referendum, aşa cum sugerau recent unii colegi din USL, Dan Şova a răspuns: „Un nou referendum nici nu este posibil, întrucât Constituţia este foarte clară: referendumul se organizează în 30 de zile de la suspendare. Deci, e un termen de decădere, un nou referendum nu poate fi organizat. Singurul lucru care este posibil în cazul, Doamne fereşte şi nedorit de noi, pe care eu personal, nu mi-l pot imagina în acest moment, juridic vorbind, nu-mi pot imagina şi constituţional, întoarcerea domnului Băsescu, dar dacă ea se va întâmpla şi domnia sa va înţelege în continuare să încalce Constituţia, singura posibilitate este reluarea unei proceduri de suspendare. Dar nu m-aş hazarda să discut atât de departe”.

Dan Şova e convins că decizia CC va fi „favorabilă votului dat de români”.

„Eu aş vrea să văd întâi decizia CC, în privinţa căreia convingerea mea este că va fi favorabilă votului dat de români. Este imposibil să ignori 7,4 milioane de români, care i-au spus domnului Traian Băsescu să plece acasă, pentru că atunci, fireşte, democraţia ar avea un înţeles destul de limitat pentru cineva. Toţi românii ar înţelege că, indiferent ce votează, decid judecătorii Curţii cine-i preşedinte în România. Şi asta ar fi o interpretare care nu cred că ar sprijini nici ea statul de drept”, conchide ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul.

Te-ar mai putea interesa și
Simtel raportează că a înregistrat profit net de 6,6 milioane de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 60%
Simtel raportează că a înregistrat profit net de 6,6 milioane de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 60%
Grupul de inginerie Simtel raportează, la nivel consolidat, venituri operaționale de 172,3 milioane de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 19% față de aceeași perioadă a anului......
Capacitatea fotovoltaică globală a atins 2 TW, dublându-se în doar doi ani. E nevoie de 8 TW până în 2030
Capacitatea fotovoltaică globală a atins 2 TW, dublându-se în doar doi ani. E nevoie de 8 TW până în 2030
În timp ce liderii mondiali și diplomații de top din domeniul climei au început să sosească la Baku pentru reuninunea ...
Camera Deputaților a votat proiectul de lege pentru achiziționarea a 32 de avioane F-35. Primele aparate ar putea ajunge în România în 2030
Camera Deputaților a votat proiectul de lege pentru achiziționarea a 32 de avioane F-35. Primele aparate ar putea ajunge ...
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane ...
CFR S.A. a atribuit contractele de consiliere și supervizare a lucrărilor de modernizare a stațiilor Ciulnița, Costineşti Tabără, Neptun h.c. și Mangalia
CFR S.A. a atribuit contractele de consiliere și supervizare a lucrărilor de modernizare a stațiilor Ciulnița, Costineşti ...
Asocierile Arex Lider Company SRL - Baicons Impex SRL şi Baicons Impex SRL - Arex Lider Company SRL au câştigat licitaţia ...