Primele subscrise de Euroins s-au dublat în primul semestru

Euroins România a subscris în primul semestru prime de 228 milioane de lei, de aproape două ori mai mari faţă de cele raportate în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 116 milioane lei, a anunţat miercuri asigurătorul.
Economica.net - mie, 15 aug. 2012, 12:57
Primele subscrise de Euroins s-au dublat în primul semestru

„Am avut o creştere semnificativă în prima jumătate a anului, ceea ce ne-a plasat pe locul 6 în topul companiilor de asigurări generale din România. Strategia adoptată ne-a adus un rezultat financiar net pozitiv în perioada menţionată. Conform tendinţelor înregistrate, privim cu încredere îmbunătăţirea indicatorilor financiari ai companiei şi în perioada următoare”, a declarat într-un comunicat Iulius Alin Bucşa, directorul general al Euroins România.

Euroins nu precizează factorii care au influenţat evoluţia primelor.

Compania a avut o creştere de 110% pe segmentul asigurărilor auto, de 95% pentru asigurările de garanţii, de 90% pentru asigurările maritime, de 50% pentru asigurările de răspundere civilă şi de 42% pentru asigurările de accidente.

Euroins a înregistrat un avans de 35% pe segmentul property corporate, unde primele au fost de 1,9 milioane lei.

„În contextul socio-economic dificil, al lipsei oricărui mod de impulsionare a asigurărilor facultative de locuinţe adresate persoanelor fizice, EUROINS România a realizat pe acest segment un rezultat similar cu cel al anului precedent – 7,7 milioane lei”, se precizează în comunicat.

Asigurătorul a plătit în perioada analizată 26.001 de dosare de daună, în valoare de 140,5 milioane lei, de la 17.462 de dosare în aceeaşi perioadă a anului precedent, în valoare de 81,6 milioane lei.

Compania a fost înfiinţată în anul 1994 sub denumirea Asitrans şi practică numai asigurări generale.

Acţionarii companiei sunt Euroins Insurance Group PLC (Bulgaria) – 90,5% şi mai multe persoane fizice şi juridice, care împreună controlează titluri reprezentând 9,5% din capitalul social.

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...