Ponta: România, printre puţinele ţări cu creştere economică în trimestrul al doilea

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Târgu Jiu, că România a fost una dintre puţinele ţări din Uniunea Europeană care a înregistrat, în trimestrul al doilea din 2012, creştere economică, menţionând, pe de altă parte, că fluctuaţiile leu-euro au încetat.
Economica.net - joi, 16 aug. 2012, 18:24
Ponta: România, printre puţinele ţări cu creştere economică în trimestrul al doilea

‘Mi-aş dori, şi toţi ne-am dori, să avem o creştere economică mai mare decât am avut pe acest al doilea trimestru, dar în acelaşi timp suntem una dintre puţinele ţări din Uniunea Europeană care în trimestrul doi al acestui an am avut creştere economică; majoritatea ţărilor europene sunt afectate de criză şi sunt în zona negativă. M-am bucurat foarte tare’, a spus primul ministru într-o conferinţă de presă.

El a mai arătat că în ultimele zile fluctuaţiile cursului leu-euro au încetat şi s-a revenit la o stare de normalitate, apreciind că fluctuaţiile au fost cauzate de declaraţii politice iresponsabile, dar şi de alte tipuri de speculaţii.

‘Nu este meritul meu în niciun fel, dar m-am bucurat foarte tare că după acea fluctuaţie cauzată atât de declaraţii politice iresponsabile, cât şi de alte tipuri de speculaţii, acea fluctuaţie a cursului euro-leu, în aceste zile lucrurile au revenit la normal. Precizez încă o dată: nu este meritul meu, tocmai pentru a le bate obrazul celor care spuneau că din cauza mea creşte euro. Acum eu ar trebui să spun că datorită mie a scăzut euro, ceea ce nu e adevărat. Nici nu a crescut din cauza mea, nici nu scade acum datorită mie’, a afirmat Victor Ponta.

Primul ministru a mai arătat că Ministerul de Finanţe şi ministrul de resort, în colaborare cu guvernatorul Băncii Naţionale, au luat toate măsurile pentru ca România să-şi păstreze consolidarea fiscală.

‘(…) Suntem una dintre puţinele ţări europene care şi în această perioadă de schimbări de guvern, de tulburări politice, avem o capacitate fiscală şi financiară stabilă şi predictibilă, ceea ce e foarte important, pentru că asta înseamnă că putem în perioada următoare să ne ţinem de cuvânt şi să dăm, în continuare, înapoi pensiile, după cum ştiţi, încasate ilegal anul trecut, putem să dăm înapoi salariile care au fost tăiate în 2010 şi putem să încercăm să dăm înapoi alte lucruri pe care guvernele anterioare le-au luat de la români’, a conchis Victor Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat cu scopul de a răsturna rezultatul alegerilor......
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...