Amânarea plăţii TVA în vamă s-ar putea prelungi până în 2016

Termenul de aplicare a măsurii privind amânarea plăţii TVA în vamă pentru importurile efectuate de persoane care obţin certificate de amânare a plăţii va fi prelungit cu patru ani, respectiv până la 31 decembrie 2016, potrivit unui proiect de ordonanţă de modificare a Codului Fiscal lansat în dezbatere de Ministerul Finanţelor.
Economica.net - joi, 16 aug. 2012, 20:41
Amânarea plăţii TVA în vamă s-ar putea prelungi până în 2016

În prezent, nu plătesc TVA în vamă importatorii care obţin un certificat de amânare a plăţii în anumite condiţii stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice, prevederea urmând să fie aplicată până la sfârşitul acestui an.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ, după data de 31 decembrie 2012 persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA nu ar mai avea obligaţia plăţii TVA în vamă, fără a fi necesară obţinerea unui certificat în acest sens.

Pe de altă parte, tot în materie de TVA ordonanţa prevede şi măsura plăţii TVA la încasare pentru companiile cu o cifră de afaceri mai mică de 500.000 de euro. Regimul presupune şi amânarea dreptului de deducere până la plata facturilor primite atât de către contribuabilii eligibili, cât şi de către beneficiarii acestora. Sistemul nu se aplică în cazul livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii a căror contravaloare este încasată, parţial sau total, cu numerar şi/sau substitute de numerar de către persoana impozabilă eligibilă pentru aplicarea sistemului TVA la încasare. De asemenea, nu se aplică pentru o serie de operaţiuni, respectiv în cazul livrărilor de bunuri/ prestărilor de servicii supuse taxării inverse conform art. 150 alin. (2) – (6), art. 1523 alin. (10) sau art. 160, în cazul livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii care sunt scutite de TVA şi în cazul operaţiunilor supuse regimurilor speciale prevăzute la art. 1521 – 1523.

„Astfel, se asigură menţinerea nivelului încasărilor la bugetul de stat din astfel de operaţiuni. Totodată, se asigură evitarea evaziunii fiscale în domeniul importurilor şi se menţine facilitatea fiscală de amânare a plăţii TVA în vamă pentru contribuabilii cu un risc scăzut de fraudă”, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului citat.

Potrivit documentului, plata TVA la încasarea facturii reprezintă măsura cea mai aşteptată de mediul de afaceri, constituind principala solicitare a acestuia din ultimii 10 ani.”‘Măsura va avea impact pozitiv asupra mediului de afaceri prin creşterea capacităţii de redresare a IMM-urilor aflate în situaţii dificile cauzate de criza actuală, eliminarea blocajelor financiare din economie, reducerea unui factor major de falimentare şi decapitalizare a agenţilor economici, în special a IMM-urilor, creşterea vitezei de circulaţie a banilor în economie ca urmare a diminuării blocajelor financiare”, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă de modificare a Codului Fiscal.

În ceea ce priveşte impozitul pe profit, principala modificare constă în majorarea, de la 20% la 50%, a deductibilităţii cheltuielilor de cercetare – dezvoltare. Deducerea suplimentară se calculează trimestrial/anual iar în cazul în care se realizează pierdere fiscală, aceasta se recuperează potrivit dispoziţiilor art. 26 din Codul fiscal.

 

Te-ar mai putea interesa și
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA a tăiat 7,3% in zece zile. Cu toate acestea, cei care investesc în aur și......
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...