Pierderile Cocor au crescut de 4,6 ori în primul semestru, la aproape 8 milioane de lei

Cocor Bucureşti (COCR), compania care deţine centrul comercial cu acelaşi nume din centrul Bucureştiului, a înregistrat în primul semestru pierderi de 7,9 milioane de lei, în creştere de 4,6 ori faţă de perioada similară a anului trecut, când a raportat un rezultat negativ de 1,7 milioane lei.
Economica.net - lun, 20 aug. 2012, 15:41
Pierderile Cocor au crescut de 4,6 ori în primul semestru, la aproape 8 milioane de lei

Totodată, cifra de afaceri a companiei a scăzut la jumătate, de la 12 milioane de lei la 6,2 milioane de lei, potrivit unui raport al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Cocor a raportat venituri de 9 milioane de lei, în scădere cu 43%, şi cheltuieli de 16,9 milioane de lei, mai mici cu 5%. În perioada similară a anului trecut, compania a obţinut venituri de16 milioane de lei şi cheltuieli de 17,8 milioane de lei.

Compania a încasat din închiriere venituri de 5,4 milioane de lei în primul semestru ceea ce reprezintă 59,8% din totalul veniturilor. Spre comparaţie, în perioada similară din 2011 veniturile din închirierea centrului comercial Cocor, dar şi a altor spaţii deţinute de companie, au fost de 6,9 milioane lei, respectiv 43% din veniturile totale.

Magazinul Cocor, modernizat în urma unei investiţii de 25 de milioane de euro, a fost scos la vânzare în urmă cu o lună, la un preţ de plecare de 50 de milioane de euro, cu posibilitatea reducerii acestuia la jumătate.

Cocor a înregistrat anul trecut pierderi de 34,8 milioane de lei, în principal din reevaluarea activelor companiei, dar şi din dobânzile plătite şi din reevaluarea datoriilor.

La finalul anului trecut, clădirea magazinului Cocor a fost reevaluată în scădere, de la 86,4 milioane de lei (20 milioane euro) la 45,1 milioane de lei (10,5 mil. euro).

În urma investiţiilor, suprafaţa închiriabilă a magazinului a crescut de la 6.000 la 10.000 de metri pătraţi. Magazinul a fost redeschis în octombrie 2010, după modernizare.

Pentru acest an, Cocor şi-a bugetat afaceri de 20 milioane de lei şi pierderi de 2,56 milioane de lei.

Cocor este deţinută de fondul de investiţii Broadhurst Investments, Daniel Stoica, Liviu Ursan, Aurel Beşliu, SIF Muntenia şi SIF Transilvania.

Titlurile Cocor Bucureşti sunt tranzacţionate pe piaţa Rasdaq, ultimele transferuri fiind realizate pe 23 iulie, la un preţ de 125 de lei pe acţiune. La această cotaţie capitalizarea firmei era de 37,7 milioane de lei (8,2 milioane de euro).

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...