Pensiile spaniolilor, tot mai aproape de a fi afectate de măsurile de austeritate

După două săptămâni de concediu, premierul spaniol se întoarce iarăși la Palatul Moncloa, pentru a-și relua activitatea și a se confrunta cu aceleaşi probleme: somaj, recesiunea economică, perspectiva unei noi intervenții financiare sau amenințarea mișcărilor sindicale.
Economica.net - mar, 21 aug. 2012, 06:58
Pensiile spaniolilor, tot mai aproape de a fi afectate de măsurile de austeritate

Mă rog, nu este ușor de întocmit o listă exhsustitvă, pentru că Mariano Rajoy are foarte multe fronturi deschise și îl mai așteaptă multe bătălii, iar pentru el războiul crizei economice abia a început.

Doar prima de risc se pare ca i-a dat un scurt răgaz premierului, coborând în ultimile două săptămâni cu aproape 25%, datorită încrederii că solvabilitatea Spaniei va spori odata cu solicitarea unui nou plan de sprijin financiar, plan care devine pe zi ce trece tot mai probabil, dar pe care Mariano Rajoy îl tot amână încercând să evite costul politic pe care l-ar presupune.

Din gestiunea crizei grecesti premierul spaniol a învățat câte ceva și abordează această temă cu foarte multă circumspecție. Având deja certitudinea ca nu va putea evita o a doua intervenției financiară, el încearcă să anticipeze exigențele în materie de austeritate care ar însoți-o și taie fără milă în cheltuielile bugetare, pentru a nu proiecta în cele din urmă imaginea unui guvern care își pierde suveranitatea în schimbul sprijinului financiar.

După ample și succesive rectificări bugetare care au implicat dureroase reforme în sănătate, invățământ, sau protecție sociala, după ce au fost reduse salariile bugetarilor și a fost mărit TVA-ul, autoritățile de la Madrid au pus acum gând rău pensiilor, scrie RFI Romania

Conform declarațiilor unui membru al executivului, dezvăluite astăzi de cotidianul El Pais, „singura cheltuială bugetară, pe care nu am rectifiat-o încă, este cea din sistemul pensiilor”, iar în continuare articolul reamintește cuvintele premierulu care asigura cu câteva luni în urmă că , „asta ar fi ultima linie roşie pe care o vom atinge”, dar de asemenea jurnalistul atrăgea atenția că ” este cel mai important efort bugetar, care implică cheltuieli de peste 115 miliarde euro (…) și în același timp este calul de bataie al autorităților comunitare, care consideră că pensiile au devenit deja niște cheltuieli exagerate în raport cu speranța de viață in Spania care a crescut simțitor în ultimul timp, iar în acest ritm pensiile ar putea duce la creșterea datoriei publice cu peste 30% din Produsul Intern Brut.

Conform aceluiași articol din El Pais, Rajoy are de gand sa ia măsuri în acest sens și să coreleze micșoararea cuantumului pensiilor sau măcar congelarea acestora cu creșterea vârstei de pensionare la 67 de ani și impiedicarea pensionărilor anticipate.

Executivul de la Madrid si-a reluat activitatea și la sfârșitul acestei săptămâni va avea loc următoarea ședință de guvern, de la care se așteaptă clarificarea acestor probleme, precum si detalii legate de perspectiva noului plan de intervenție financiară, care se pare că va fi negociat în urmatoarea intunire a Ecofin-ului, de la mijlocu lunii sptembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Electrica raportează un profit EBITDA de peste 1 miliard de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 10,5%. Profitul net a depășit 302 milioane de lei
Electrica raportează un profit EBITDA de peste 1 miliard de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 10,5%. ...
Grupul Electrica raportează că în primele nouă luni ale anului 2024 a înregistrat un rezultat EBITDA în valoare de 1,062 de miliarde de lei, în scădere de 10,5% (sau 124,5 milioane de lei),......
Patria Bank raportează un profit net de 27,4 milioane de lei pentru primele nouă luni din 2024, în creștere cu 82%
Patria Bank raportează un profit net de 27,4 milioane de lei pentru primele nouă luni din 2024, în creștere cu 82%
Rezultatele financiare înregistrate de Patria Bank la 30 septembrie 2024 prezintă un profit net de 27,4 milioane de lei ...
EVERGENT Investments raportează pentru trimestrul III din 2024 un rezultat net de 2,8 ori mai mare decât nivelul bugetat
EVERGENT Investments raportează pentru trimestrul III din 2024 un rezultat net de 2,8 ori mai mare decât nivelul bugetat
EVERGENT Investments, companie de investiții listată sub simbolul EVER la Bursa de Valori București, raportează un rezultat ...
Rompetrol Rafinare raportează o cifră de afaceri de 3,57 de miliarde de dolari și o pierdere netă de 66,7 milioane de dolari pentru primele nouă luni din acest an
Rompetrol Rafinare raportează o cifră de afaceri de 3,57 de miliarde de dolari și o pierdere netă de 66,7 milioane de ...
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele nouă luni din ...