Artista ar putea ajunge la bordul ISS cu ajutorul unei capsule spaţiale Soyuz, a declarat, miercuri, o sursă din industria spaţială rusă, citată de agenţia de presă Interfax.
„Numele următorului turist spaţial, care va ajunge cel mai probabil la bordul ISS în 2015, va fi anunţat peste aproximativ o lună”, a precizat aceeaşi sursă.
Cântăreaţa Sarah Brightman a vizitat Rusia în urmă cu o lună şi a primit aprobarea unei comisii medicale pentru a-şi începe pregătirea la Centrul pentru antrenamentul cosmonauţilor din Rusia.
Sarah Brightman este o apreciată soprană, compozitoare, actriţă şi dansatoare britanică, care a vândut peste 30 de milioane de discuri în lumea întreagă. Duetul ei cu tenorul italian Andrea Bocelli „Time to Say Goodbye”, lansat în 1998, a devenit cel mai rapid vândut single din toate timpurile în Germania şi s-a vândut pe plan mondial în 12 milioane de copii.
Sarah Brightman este singurul artist care a fost invitat de două ori pentru a cânta la Jocurile Olimpice – prima dată în 1992, la Olimpiada de la Barcelona, unde a cântat „Amigos Para Siempre”, cu tenorul spaniol Jose Carreras, şi a doua oară, şaisprezece ani mai târziu, la Beijing, unde a interpretat alături de cântăreţul chinez Liu Huan piesa „You and Me”.