MADR: Seceta a afectat aproximativ 40% din suprafaţa arabilă a României

Seceta a afectat peste 3,7 milioane de hectare de teren (aproximativ 40% din suprafaţa arabilă), iar în cazul grâului 30% din culturile însămânţate în toamna lui 2011 au suferit de lipsa apei, se arată într-un document al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Economica.net - mie, 22 aug. 2012, 16:02
MADR: Seceta a afectat aproximativ 40% din suprafaţa arabilă a României

„În urma evaluării suprafeţelor afectate de secetă, situaţia estimativă se prezintă astfel : suprafaţa totală afectată de secetă este de peste 3,7 milioane de hectare. Din totalul suprafeţei însămânţate cu grâu în toamna anului 2011, circa 30,5% a fost afectată de secetă”, potrivit sursei citate.

Suprafaţa agricolă a României este de 14,7 milioane de hectare, dintre care terenul arabil ocupă aproximativ zece milioane de hectare.

De asemenea, la culturile de primăvară, au fost afectate de secetă peste 1,7 milioane de hectare, ceea ce reprezintă circa 32,5 % din suprafaţa totală cultivată la începutul anului.

Din culturile de primăvară afectate de secetă, cea mai gravă situaţie se regăseşte la porumb (81,2% din suprafaţa însămânţată) şi la floarea-soarelui (45,8%).

Potrivit MADR, exploataţiile de mici dimensiuni şi de subzistenţă, deţinute de persoane fizice, au suferit cel mai mult de pe urma secetei.

Astfel, dintre terenurile afectate de secetă, peste 1,2 milioane de hectare aparţin unor feme mici şi de subzistenţă, cu dimensiuni cuprinse între unu şi zece hectare, care sunt exploatate
de peste 523.000 de fermieri persoane fizice. La acestea se adaugă circa 35.000 de fermieri persoane fizice, care exploatează ferme cu dimensiuni de peste zece hectare.

Numărul total de fermieri înregistraţi la APIA depăşeşte 1,1 milioane.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...