Farmaciile din Grecia vor banii jos pentru medicamente, acuzând datoriile casei de asigurări

Asociaţia patronală care reprezintă cele peste 12.000 de farmacii din Grecia a anunţat luni că firmele membre nu vor mai furniza din septembrie medicamente prescrise de casa naţională de asigurări de sănătate decât cu plata pe loc, în numerar, din cauza datoriilor mari ale agenţiei de stat.
Economica.net - lun, 27 aug. 2012, 10:09
Farmaciile din Grecia vor banii jos pentru medicamente, acuzând datoriile casei de asigurări

Farmaciştii au cerut Organizaţiei Naţionale pentru Servicii de Sănătate, cea mai mare casă de asigurări de sănătate de stat din Grecia, să-şi plătească toate datoriile, agenţia având restanţe de peste 85 de zile, transmite Bloomberg.

Farmaciile au cerut totodată guvernului să înceapă finanţarea casei de asigurări cu o sumă echivalentă cu 0,6% din Produsul Intern Brut şi să ofere garanţii pentru împrumuturile bancare contractate de farmacişti.

Casa de asigurări a plătit doar parţial medicamentele furnizate de farmcii în luna mai şi nu a mai transferat nicio sumă începând din iunie, potrivit asociaţiei farmaciilor. Agenţia de stat are datorii şi din 2011, iar farmaciile din Grecia nu mai pot obţine medicamente pe credit de la companiile străine, potrivit asociaţiei, care nu a precizat datoriile totale ale statului către farmacişti.

Creditorii externi ai Greciei vor decide în octombrie dacă vor acorda următoarea tranşă, de 31 miliarde euro, din programul de finanţare externă de 130 miliarde euro convenit de guvernul elen cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană. Tranşa a fost programată iniţial pentru luna iunie, însă a fost amânată din cauza instabilităţii politice din Grecia din această vară, cu un rezultat neconcludent al alegerilor din mai urmat de noi alegeri parlamentare în iunie.

Te-ar mai putea interesa și
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) își adaugă în portofoliul de produse fără fum, destinate exclusiv......
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...