Licitaţia pentru vânzarea Oltchim va avea loc la 18 septembrie

Guvernul a prelungit cu patru zile, pentru 18 septembrie, dacă licitaţiei pentru privatizarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT).
Economica.net - lun, 27 aug. 2012, 13:07
Licitaţia pentru vânzarea Oltchim va avea loc la 18 septembrie

„Licitaţia cu oferta în plic urmată, dacă va fi cazul, de negociere sau de licitaţie cu strigare după regula licitaţiei competitive va fi organizată la sediul Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) la 18 septembrie”, a anunţat Oficiul.

Termenul stabilit anunţat de Guvern era 14 septembrie.

Săptămână trecută, Executivul a decis să schimbe strategia de privatizare a Oltchim, prin vânzarea în procedură colectivă a pachetului de acţiuni deţinut de stat, respectiv 54,6% din capitalul social, şi a creanţelor Autorităţii pentru Valorificarea Aactivelor Statului (AVAS) şi Electrica SA, reprezentând 1,8 miliarde lei sau 56% din datoriile companiei.

AVAS a fost mandatată să vândă creanţa asupra Oltchim, iar reprezentanţii Ministerului Economiei în AGA Electrica SA să aprobe vânzarea creanţei deţinute de Electrica SA asupra Oltchim.

Ministerul Economiei va negocia cu OMV Petrom, prin OPSPI, o opţiune de cumpărare de active ale rafinăriei Arpechim, exercitabilă de către investitorul desemnat pentru privatizarea Oltchim.

Anterior, privatizarea era prevăzută după majorarea capitalului social al Oltchim cu până la 2,059 miliarde lei, la 2,093 miliarde lei, prin conversia în acţiuni a creanţei AVAS, în valoare de 1,12 miliarde lei, şi prin emiterea de acţiuni noi, care vor fi oferite spre subscriere acţionarilor minoritari.

Oltchim are un capital social de 34,3 milioane de lei.

Privatizarea Oltchim reprezintă una dintre condiţiile pentru aprobarea de către board-ul director al FMI a celei de-a şasea evaluări a acordului cu România.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...