„Lucrăm la o strategie multianuală în domeniul agricol care va fi trimisă spre asumare viitorului Parlament şi care va cuprinde toată legislaţia specifică din sectorul agricol, cu investiţii, priorităţi şi buget multianual. Vrem să fie ca un Cod agricol. Dacă va fi bugetată corespunzător şi va fi asumată de noul Parlament, automat ea va trebui respectată indiferent de ce partid va veni la putere. Până acum a venit fiecare minister cu câte o strategie, cu câte o idee, dar care nu erau asumate”, a declarat, pentru AGERPRES, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu.
Acesta a precizat că este importantă prezentarea unei astfel de strategii în Parlament, chiar dacă nu va fi aprobată până la finele anului, deoarece vor începe discuţiile pe marginea ei.
„Important este să găsim la un loc toate domeniile din agricultură şi tot ceea ce vrem să facem în următorii ani, să le prezentăm şi pe urmă să înceapă discuţiile pe ea. Asta nu înseamnă că în decembrie va fi aprobată. Este important acest lucru pentru că în ultimii 20 de ani nu a mai fost asumată în Parlament o astfel de strategie pe agricultură, ci doar anumite lucruri punctuale, cum ar fi Ordonanţa 82 privind modificarea Legii irigaţiilor, care deşi a fost asumată în Parlament, deocamdată este blocată”, a explicat reprezentantul MADR.
În opinia acestuia, noua strategie va cuprinde în sectorul de irigaţii şi investiţia referitoare la Canalul Siret Bărăgan, înclusiv perioada de realizare şi posibilităţile anuale de finanţare.
„De exemplu, Canalul Siret Bărăgan are nevoie de 3 miliarde de euro pentru irigarea unei suprafeţe de 450.000 hectare. Noi vedem în cât timp ne putem duce cu aceste investiţii, respectiv îl putem face în 10 ani şi ne putem permite anual să dăm 300 de milioane de lei anual. Îl creionez astfel încât să fie funcţional peste 10 ani, dar să fie asumat indiferent de cine vine la putere”, a declarat Botănoiu.
Potrivit sursei citate, pachetul legislativ va fi unul complet care va conţine, printre altele, o Lege a irigaţiilor, Legea arealelor irigabile, Legea păşunilor, Legea certificatelor de producător şi legislaţia privind creditul ipotecar funciar şi comasarea.