România, pe locul 13 în topul ţărilor atractive pentru investiţii în energia regenerabilă – E&Y

România s-a menţinut pe locul 13 în topul celor mai atractive ţări pentru investiţii în sectorul energiilor regenerabile, potrivit unui studiu Ernst & Young care arată că dezvoltarea viitoare a acestei industrii depinde de "acţiune imediată" pentru stimularea investiţiilor pe termen lung.
Economica.net - mie, 29 aug. 2012, 09:28
România, pe locul 13 în topul ţărilor atractive pentru investiţii în energia regenerabilă - E&Y

„Succesul pe piaţa post-recesiune va depinde de acţiunea imediată. Progresul notabil realizat de România în ultimii ani în domeniul energiei regenerabile a avut la bază atractivitatea dată realizării acestor investiţii aici de legislaţia certificatelor verzi. Însă de acum înainte planurile de investiţii anunţate în energie vizează sectoarele tradiţionale ale producţiei, în termocentrale şi hidrocentrale. Companiile de utilităţi au oportunităţi la o altă economie de scară în aceste sectoare în ţări precum India şi China”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de compania de consultanţă Ernst & Young (E&Y).

Astfel, „pentru a rămâne în joc” şi pentru a continua să atragă bani în sectorul energiei, România ar trebui să treacă imediat la construirea de programe coerente care să facă aceste investiţii atractive şi, în acelaşi timp, să continue să sprijine implementarea noilor tehnologii, cum ar fi serviciile energetice şi reţelele computerizate de energie, consideră reprezentanţii E&Y.

„Este necesară elaborarea unei strategii energetice clare, care să stabilească priorităţile pentru dezvoltarea celor mai competitive surse de generare a electricităţii şi să ofere mecanismele adecvate de piaţă pentru a facilita finanţarea proiectelor pe termen lung. În acest fel România va putea echilibra ponderea crescândă a aportului surselor regenerabile, cu dezvoltarea adecvată a reţelei de transport, a sarcinii de bază şi a rezervei de capacitate”, a declarat în comunicat Saulius Adomaitis, partener şi lider al Departamentului de Asistenţă în Afaceri al Ernst & Young România.

Topul celor mai atractive ţări pentru investiţii în sectorul energiilor regenerabile este condus de China, urmată de Statele Unite, Germania, India, Marea Britanie, Franţa, Italia, Canada, Japonia, Brazilia, Australia, Suedia şi România.

Dintre statele Europei Centrale şi de Est, Polonia se regăseşte pe locul 15, Ucraina pe 29, Austria pe 33, Bulgaria pe 36, iar Ungaria şi Cehia pe 39, respectiv 40.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...