Sediul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) se află pe strada Beldiman, în imediata apropiere a celui al Poliţiei Capitalei.
Decizia legată de mutare a fost luată dată fiind iminenţa reluării lucrărilor de consolidare şi modernizare a sediului de pe Calea Victoriei, clădirea fiind construită în 1935.
Lucrările la sediul de pe Calea Victoriei au demarat în 2008, iar costurile totale ale renovării au fost stabilite la 48.605.243 de lei, fără TVA.
În 2010, însă, muncitorii au încetat lucrul, în condiţiile în care, din cauza crizei, instituţia nu a mai avut bani să-şi achite datoriile faţă de firma de construcţii, au mai spus sursele citate.
Personalul va fi mutat, pe rând, în sediul DGIPI. „Cadrele vor fi mutate, pe rând, în funcţie de cum vor avansa lucrările. Muncitorii vor consolida clădirea pe bucăţi, în aşa fel încât, imediat ce o parte este gata, poliţiştii care lucrau acolo să fie aduşi înapoi, iar locul lor în sediul provizoriu să fie luat de un alt grup”, mai spun aceleaşi surse.
În acelaşi timp, susţin sursele citate, se ia în calcul şi varianta ca o parte dintre poliţiştii care trebuie mutaţi să ajungă într-un corp de clădire al sediului Poliţiei de Frontieră din bulevardul Timişoara.
Citeste si: Poliţia de Frontieră are un sediu nou de 20 mil. euro. Construit de nemţi cu banii noştri