Dragoş Frumosu: Preţul pâinii va creşte cu 20% în această toamnă

Preţul pâinii va creşte cu 20% în această toamnă, în timp ce carnea, laptele şi produsele lactate se vor scumpi cu cel mult 10%, pe fondul secetei care a afectat în ultima perioadă România, dar şi al crizei economice de la nivel mondial, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA).
Economica.net - vin, 31 aug. 2012, 11:24
Dragoş Frumosu: Preţul pâinii va creşte cu 20% în această toamnă

‘Responsabile pentru creşterea preţurilor sunt atât seceta prelungită din ultimele luni din ţara noastră, cât şi seceta şi criza economică cu care se confruntă celelalte state ale lumii. În aceste condiţii, populaţia va trebui să suporte o majorare a preţului pâinii cu 20 la sută, în timp ce la carne, lapte şi produse din lapte creşterea preţurilor va fi de până la 10%. În cazul pâinii, de exemplu, majorarea preţului grâului cu 50% ar antrena o creştere a preţului pâinii pe real cu 40%, însă piaţa nu va putea să suporte, iar scumpirea efectivă va fi de 20%’, a afirmat Dragoş Frumosu.

Potrivit acestuia, majorarea preţului la alimente este determinată şi de absenţa unor măsuri adecvate în domeniul agriculturii.

‘Cu excepţia înfiinţării câtorva ferme mari, în agricultură nu s-au luat în ultimii 20 de ani niciun fel de măsuri menite să contribuie la creşterea producţiei. Toţi miniştrii care s-au perindat pe la portofoliul Agriculturii au vorbit despre relansarea acestui domeniu, însă nu au făcut nimic în mod concret. Din punctul meu de vedere, a existat o perioadă în care agricultura României a fost lăsată intenţionat la o parte, pentru a asigura piaţa de desfacere pentru producţia provenită de la celelalte ţări din Uniunea Europeană. Pe fondul secetei actuale, s-a ajuns în sfârşit la concluzia că agricultura ţării noastre trebuie sprijinită, deoarece dispune de un potenţial de hrănire a unei populaţii de până la patru ori mai mari decât cea a ţării noastre’, a mai spus preşedintele FSIA.

Dragoş Frumosu a menţionat, totodată, şi măsurile care trebuie luate cât mai urgent pentru revigorarea agriculturii.

‘Este necesară utilizarea în totalitate a fondurilor europene alocate agriculturii, în paralel cu refacerea sistemului de irigaţii. De asemenea, apa, energia electrică şi combustibilul utilizate în agricultură ar trebui livrate la preţuri speciale, mai mici, iar statul ar trebui să asigure anumite forme de ajutor către micii fermieri, însă numai dacă aceştia fac parte din asociaţii puternice, cu o capacitate mai bună de negociere’, a subliniat preşedintele FSIA.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...