Ultima zi de depunere a CV-urilor pentru cei interesaţi să fie CEO la companiile MTI

Managerii interesaţi să conducă sau să facă parte din conducerile celor zece companii din subordinea Ministerului Transporturilor pot depune CV-urile până vineri, urmând ca selecţia să se finalizeze în circa o lună, potrivit reprezentanţilor ministerului.
Economica.net - vin, 31 aug. 2012, 12:35
Ultima zi de depunere a CV-urilor pentru cei interesaţi să fie CEO la companiile MTI

Până în prezent şi-au depus candidaturile şi o parte din actualii directori generali ai companiilor respective, legea permiţând acest lucru.

Salariile vor fi atractive, potrivit companiei care selectează managerii acestea urmând să fie comparabile cu cele ale unui manager din străinătate.

Selecţia candidaţilor se va finaliza la finalul lunii septembrie, fiind devansat termenul iniţial stabilit pentru sfârşitul anului.

Cei 53 de manageri vor fi selectaţi de compania de servicii profesionale, consultanţă şi audit PwC România, în asociere cu firma corespondentă de avocatură D&B David şi Baias şi George Butunoiu Group.

În total, vor fi recrutaţi mai mult de 50 de manageri privaţi, respectiv 10 directori generali şi 43 de membri ai Consiliilor de Administraţie.

Cele zece companii de stat aflate în subordinea MTI pentru care vor fi recrutaţi manageri privaţi sunt Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA (CFR Infrastructură), Societatea Naţională de Transport Călători (CFR Călători) SA, Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române ‘TAROM’ SA, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti ‘Metrorex’ SA, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti SA, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA, Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA, Aeroportul Internaţional Timişoara ‘Traian Vuia’ SA şi Societatea Comercială Telecomunicaţii CFR SA.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...