Războiul giganţilor. Apple vrea să interzică în SUA Samsung Galaxy S III

La numai o săptămână de la victoria în instanţă prin care a obţinut daune de 1 miliard de dolari de la Samsung, Apple a acuzat încălcarea patentelor în cazul a patru produse ale grupului sud-coreean, inclusiv două modele ale smartphone-ului Galaxy S III.
Economica.net - Dum, 02 sept. 2012, 14:13
Războiul giganţilor. Apple vrea să interzică în SUA Samsung Galaxy S III

Apple acuză încălcarea a opt patente pe care le deţine, iar plângerea actualizează o listă de 17 dispozitive Samsung pentru care compania americană a cerut, în februarie, interzicerea comercializării în SUA, potrivit portalului The Verge.

Potrivit unui document transmis tribunalului, Apple numeşte „cel puţin 21 de noi smartphone-uri, playere media şi tablete lansate de Samsung începând din august 2011 până în august 2012”. Lista Apple conţine 22 de produse, potrivit The Verge.

Unele dintre acestea au făcut şi obiectul procesului abia încheiat, însă sunt nominalizate de Apple pentru încălcarea altor patente.

Cele noi patru produse Samsung pe care Apple vrea să le oprească de la vânzare sunt: două modele Galaxy S III, Galaxy Note şi Galaxy Note 10.1. Apple a încercat să interzică vânzarea în SUA a Galaxy S III şi în iunie, înainte de lansarea smartphone-ului, însă judecătorul nu a acceptat din cauza unor probeleme legate de program.

După victoria de săptămâna trecută, Apple a prins curaj, iar limbajul cererii pentru extinderea interdicţiei la mai multe produse Samsung lasă deschisă posibilitatea suplimentării listei.

Multe din produsele pentru care Apple a obţinut deja oprirea vânzării nu mai sunt pe piaţă, iar cele care sunt nu vor putea fi interzise decât cel mai devreme din decembrie. Este de aşteptat continuarea acţiunilor dure împotriva produselor aflate în oferta actuală a Samsung, viizând o nouă victorie în justiţie sau o înţelegere amiabilă, notează The Verge.

Lista produselor Samsung despre care Apple susţine că îi încalcă patentele: Galaxy S III, Galaxy S III (Verizon), Galaxy Note, Galaxy S II Skyrocket, Galaxy S II Epic 4G Touch, Galaxy S II, Galaxy S II (T-Mobile), Galaxy S II (AT&T), Galaxy Nexus, Illusion, Captivate Glide, Exhibit II 4G, Stratosphere, Transform Ultra, Admire, Conquer 4G, Dart, Galaxy Player 4.0, Galaxy Player 5.0, Galaxy Note 10.1, Galaxy Tab 7.0 Plus şi Galaxy Tab 8.9.

Gigantul american a câştigat, la sfârşitul săptămânii trecute, într-o instanţă federală din California, unul dintre cele mai urmărite procese împotriva Samsung. Juriul a hotărât că mai multe produse ale companiei sud-coreene încalcă şase brevete ale Apple în zona designului şi interfeţei şi a cerut Samsung să plătească daune de 1,05 miliarde dolari.

Apple şi Samsung se judecă în 30 de procese pe 4 continente privind patente pentru tehnologii folosite în construcţia, designul şi interfaţa smartphone-urilor şi tabletelor PC. Între cele două companii a luat naştere o rivalitate dură pe piaţa telefoanelor „deştepte”, dominată de produsele Samsung şi de iPhone, în timp ce compania sud-coreeană rămâne unul dintre cei mai importanţi furnizori de componente electronice pentru Apple, în principal chip-uri de memorie şi microprocesoare, în baza unor contracte de mai multe miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Preţurile produselor agricole au scăzut uşor în 2024 – date Eurostat
Preţurile produselor agricole au scăzut uşor în 2024 – date Eurostat
Preţul mediu în UE al produselor agricole a scăzut cu 2% în 2024, comparativ cu 2023, în timp ce preţul mediu al bunurilor şi serviciilor consumate în agricultură a scăzut cu 6%, arată......
România, printre statele UE cu o pondere ridicată a surselor de energie regenerabilă în 2023 – date Eurostat
România, printre statele UE cu o pondere ridicată a surselor de energie regenerabilă în 2023 – date Eurostat
Anul trecut, sursele de energie regenerabilă au reprezentat 24,5% din consumul final brut de energie la nivelul UE, o creştere ...
Germania: Undă verde în Bundestag pentru o reformă vizând protejarea Curţii Constituţionale de influenţe politice
Germania: Undă verde în Bundestag pentru o reformă vizând protejarea Curţii Constituţionale de influenţe politice
Bundestag, camera inferioară a parlamentului german, a adoptat joi un proiect de lege menit să apere instanţa supremă ...
Camera Auditorilor Financiari din România a pierdut definitiv procesul intentat Consiliului Concurenţei
Camera Auditorilor Financiari din România a pierdut definitiv procesul intentat Consiliului Concurenţei
Înalta Curta de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea legislației din domeniul concurenței de către ...