Bani nerambursabili pentru cabinetele medicale din mediul rural

Ministerul Sănătăţii anunţă cadrele medicale care au sau vor să înfiinţeze cabinete medicale în mediul rural, precum şi societăţile medicale din aceste zone că pot obţine finanţare nerambursabilă pentru activitatea pe care o desfăşoară, prin intermediul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală, derulat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
Cristina Şomănescu - mar, 04 sept. 2012, 08:21
Bani nerambursabili pentru cabinetele medicale din mediul rural

Medicii şi societăţile comerciale din mediul rural pot obţine fonduri nerambursabile pentru a realiza investiţii în serviciile de sănătate umană, asistenţă medicală ambulatorie şi stomatologică, asistenţă medicală generală, specializată, dar şi în dispozitive medicale, de exemplu, conform Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală.

La începutul acestei săptămâni s-a deschis linia de finanţare din cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală, axa III, măsura 3.1.2. – Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi, potrivit Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală. Concret, vorbim despre peste 134 de milioane de euro, bani neramursabili, pe care medicii îi pot accesa prin acest program ca să finanţeze cabinetele medicale din mediul rural.

Cei interesaţi pot depune proiectele în intervalul 3 – 28 septembrie 2012.
Ghidul Solicitantului şi toate informaţiile relevante despre cum pot fi accesaţi aceşti bani sunt disponibile pe pagina Programului Naţional de Dezvoltare Rurală: www.apdrp.ro

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) este Autoritatea de Management a acestui program şi aparţine Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Te-ar mai putea interesa și
Metroul de Cluj: Imagini cu „cârtițele” care au ajuns la Florești
Metroul de Cluj: Imagini cu „cârtițele” care au ajuns la Florești
Pasionații de infrastructură au postat imagini video cu piesele "cârtițelor" care au fost aduse în localitatea Florești, ...
PPC a câștigat procesul cu ANPC, în primă instanță, pentru o amendă de 52 de milioane de lei. Amenda a fost anulată de instanță
PPC a câștigat procesul cu ANPC, în primă instanță, pentru o amendă de 52 de milioane de lei. Amenda a fost anulată ...
PPC Energie, unul dintre cei mai furnizori de energie din România a obținut, în primă instanță, câștig de cauză ...
Fără bani pentru crescătorii de porci afectați de pesta porcină, deși sunt disponibile zeci de milioane de lei. ANSVSA: Nu există norme de aplicare
Fără bani pentru crescătorii de porci afectați de pesta porcină, deși sunt disponibile zeci de milioane de lei. ANSVSA: ...
Pentru că nu există norme metodologice, crescătorii de porci afectați de pesta porcină africană nu au putut primi despăgubiri ...