Băsescu spune că România trebuie să adopte euro, fostele ţări comuniste fug de moneda unică

Bulgaria a anunţat luni că suspendă pe termen nelimitat planurile de adoptare a euro. Polonia anunţa şi ea la începutul acestui an că ţinta de aderare 2015 nu mai este valabilă, şi că se va rezuma doar la îndeplinirea condiţiilor fiscale, după ce ţinta 2012 fusese amânată anterior. Cehia a decis, de asemenea, să amâne din nou data de adoptare a euro 2015 spre sfârşitul acestui deceniu. Mai mult, preşedintele ceh Vaclav Klaus declara în urmă cu câteva luni că moneda euro este o catastrofă, un proiect greşit. Ungaria, care după planurile vechi trebuia să adopte euro anul viitor, vede posibilă aderarea după 2020.

Balticele s-au arătat până acum mai convinse de accederea în zona euro – Estonia are euro ca monedă oficială de anul trecut. Însă Letonia şi Lituania pun în discuţie data de aderare stabilită pentru 2014.

Însă, Preşedintele Traian Băsescu spune că pentru România aderarea la zona euro trebuie să rămână o priotitate şi că ţinta 2015 este încă în vigoare.

„Devine pentru noi o prioritate de a îndeplini condiţiile pentru intrarea în zona euro. Acestea ar fi elemente pe termen lung, dar care se construiesc pe termen scurt, care au început să devină rapide, datorită crizei datoriilor externe

Din acest punct de vedere, România are un avantaj formidabil, nu are datorii externe mari. Încă ne aflăm în criteriile cerute pentru intrarea în zona euro din punct de vedere al datoriei externe, din punct de vedere al deficitelor bugetare suntem sub 3,5%, din punct de vedere al stabilităţii monedei naţionale, în afara unor explozii a ce ne-am făcut singuri din punct de vedere politic, este stabilă şi e o inflaţie de sub 3%. E previzibilă şi în acest an o inflaţie în jurul a 3 procente.

Ne arată că avem premisele intrării cât mai rapide în zona euro. Nimeni nu a modificat obiectivul iniţiat, 2015. Vom vedea că nu depinde numai de noi, dar trebuie să menţinem acest obiectiv ca premisă de nedecuplare, dacă vreţi”, a declarat Președintele la o întrunire cu ambasadorii români.

Băsescu spune că există pericolul ca ţările din Uniunea Europeană aflate în afara zonei euro să fie supuse riscului de a rămâne pe dinafară, în sensul că ţările care folosesc euro vor avea o coeziune mai puternică decât cele care nu au adoptat această monedă. Un motiv, spune Preşedintele, este acela că băncile româneşti ar putea fi ocolite de supravegherea BCE ce va fi impusă la nivelul fiecărei ţări din zona euro.

„Riscurile majore sunt legate de afectarea coeziunii UE, adică un grup de ţări s-o ia înainte, statele din zona euro, şi statele non-euro să rămână în afara acestui proces eventual accelerat.

Din acest motiv mi se pare că ultimile propuneri ale Comisiei trebuie să ne pună extrem de serios în gardă. Atunci când vorbim de procesul de supraveghere bancară la nivel european adresat zonei euro, aşa cum, la momentul potrivit, am reuşit să fim parte a tratatului fiscal, la fel România şi, cred eu, toate statele non-euro trebuie să găsească formula de a participa la acest proces de integrare a sistemului bancar.

De aici rezultă o acţiune extrem de importantă pe care trebuie să o derulăm, şi anume să facem o prioritate din îndeplinirea condiţiilor de intrare în zona euro. Pentru că, în mod cert, dacă vom şti să ne susţinem punctul de vedere, chiar non-euro fiind, vom putea fi parte a acordului care va viza supravegherea sistemului bancar de autoritate bancară europeană şi de BCE. Dar nu vom putea rezista într-o poziţie tranzitorie la nesfârşit”, adaugă Preşedintele.

Însă, din punct de vedere economic, ţările din zona euro nu par să se dezvolte mai rapid decât cele cu monedă proprie din Europa Centrală şi de Est, cel puţin pe termen scurt şi mediu. Chiar şi prognozele organismelor oficiale arată că ECE are un ritm de creştere reală superior. De exemplu, Comisia Europeană vede o creştere economică de 2,9% pentru România în 2013, de 2,6% pentru Polonia, de 3,5/3,6% pentru Lituania şi Letonia, în timp ce pentru zona euro rata medie de creştere este de doar 1%. (Prognozole CE s-au dovedit optimiste în privinţa ţărilor europene în ultimii ani, aşa că, de regulă rezultatele reale au fost sub estimări).

În momentul în care o ţară trece la euro, aceasta pierde controlul asupra monedei naţionale. Băncile centrale naționale nu mai pot stabili singure ratele de dobândă, și dacă stabilirea ratei optime de dobândă pentru o țară este foarte dificilă sau chiar imposibilă, acest proces este cu mult mai dificil pentru 17 ţări diferite, cu nevoi diferite, cu o rată a inflaţiei diferită.

Tocmai adunarea acestor țări sub o singură umbrelă monetară a dus la dezechilibrele care fac obiectul crizei de acum. Fluxurile de capital curgeau dinspre centru spre periferie, creditul creștea, sectroul imobiliar se dezvolta la niveluri nemaiîntâlnite. Şi, aşa cum spunea şi Vaclav Klaus în presa franceză, unii europeni au ajuns să se bucure de dobânzile nemţilor şi să cheltuiască la fel ca grecii. Doar ca aceast boom al datoriei nu a fost doar în sistemul privat, ci şi la nivelul statelor. Când capitalurile au început să ia drumul invers în timpul crizei, multe dintre fostele vedete ale dezvoltării economice s-au găsit cu nişte deficite imense ale contului curent. În ţările cu monedă proprie, o parte din această ajustare a fost preluată de cursul de schimb. Afară de România, cele mai mari căderi au fost suferite de către ţările care aveau cursul de schimb fixat – cazul ţărilor baltice. Alte ţări cu un curs flotabil au reuşit să câştige din devalorizare, sau măcar să nu sufere pierderi prea mari. Este cunoscut cazul Poloniei, ţară care a evitat recesiunea în această nouă Mare Recesiune – în fapt, o evită de 20 de ani. Cursul de schimb a căzut puternic, cu efecte negative asupra debitorilor împrumutaţi în monedă străină, dar cu beneficii pentru exportatori.

Ţările PIIGS nu au avut această posibilitate. Orice ajustare în faţa unui sector privat cu o activitate din ce în ce mai slabă şi cu un stat care nu se mai poate împrumuta peste măsură pentru a compensa pierderile înseamnă un şoc în economie. Cazul Greciei este evident în acest sens (Portugalia şi Irlanda au avut căderi ceva mai blânde), dar şi ţări ca Spania arată că se îndreaptă pe aceeaşi cărare, în condiţiile în care capitalurile fug cu o viteză nemaiîntâlnită. Cipru suferă tot din pricina angrenării în zona euro, mai ales din cauza sistemului bancar puternic expus pe Grecia. Dar şi ţări fără un sistem bancar puţin sau deloc extins, dar fragil, au fost luate în colimator de pieţe. Slovenia este la limita bailoutului, după ce costurile de împrumut au crescut puternic, economia este într-o contracţie puternică şi deficitul mare (6,4% din PIB anul trecut) este greu de controlat de către autorităţile de la Ljubljana.

Moneda euro, în sine, nu dă credibilitate. Ţări cu puternică tradiţie a managementului datoriei, precum Italia, se văd nevoite să plătească dobânzi cu mult mai mari decât Germania, la un stoc de datorie imens.

Despre Grecia încă se vorbeşte ca despre prima ţară care va părăsi zona euro. Când companiile şi băncile trec de la nivelul de teoriei şi pun pe hârtie planuri concrete de a face faţă unei astfel de crize, atunci intrăm în zona a ceea ce în engleză se cheamă self-fulfilling prophecy, adică o prognoză care se adevereşte prin însăşi enunţul ei. Desigur, cei care dau banii s-ar putea să nu vrea să îi piardă prea curând, în timp ce riscă să piardă mai mult mai târziu.

Încă nu ştim în ce context ar putea intra România în zona euro în 2015 şi dacă măcar ar putea îndeplini ţintele fixate. În primul rând, aşa cum spune Comisia Europeană, o ţară trebuie să stea doi ani în Mecanismul Ratelor de Schimb (ERM II) – adică să ţină cursul într-o variaţie de plus sau minus 15% faţă de nivelul stabilit la momentul intrării în ERM II (de pildă, la un curs de schimb ţintă de 4,4 lei/euro, banda de variaţie trebuie să fie de 3,74 – 5,06 lei/euro). Asta înseamnă că dacă la 1 ianuarie 2015 România vrea să facă parte din zona euro, atunci accederea în ERM II trebuie să se întâmple de la începutul anului viitor. La sfârşitul acestui an sunt însă alegeri parlamentare, cu tratativele aferente pentru formare unui guvern, aşa că şansele ca decizia politică pentru intrarea în ERM II să fie luată sunt slabe.

Dincolo de cursul de schimb, România trebuie să mai ţină şi defictul bugetar sub 3% din PIB, datoria publică la sub 60% din PIB, inflaţia trebuie să nu depăşească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media inflaţiei din cele mai performante trei ţări din zona euro în acest sens şi dobânzile la datoriile pe termen lung să nu fie mai mari cu mai mult de 2 puncte procentuale decât media dobânzilor plătite de statele cu cea mai mică inflaţie din zona euro.

sursa ilustraţiei.