Bursele europene deschid în urcare, în aşteptarea planului de salvare a euro pregătit de Draghi

 Bursele europene au deschis joi în urcare, investitorii aşteptând de la preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, detalii privind planul de rezolvare a crizei datoriilor de stat şi salvare a monedei euro, transmite Bloomberg.
Economica.net - joi, 06 sept. 2012, 08:59
Bursele europene deschid în urcare, în aşteptarea planului de salvare a euro pregătit de Draghi

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,3% în debutul şedinţei de tranzacţionare şi este în creştere cu 14% de la minimul acestui an, atins pe 4 iunie, datorită promisiunilor lui Draghi de a face „tot ceea ce este necesar” petnru a asigura supravieţuirea monedei euro.

Pieţele asiatice, măsurate prin indicele MSCI Asia Pacific, au urcat joi cu 0,3%, un avans similar fiind înregistrat de indicii futures ai bursei de la New York.

Dintre cele mai lichide acţiuni, Nokia a debutat în scădere cu 3,4%, la 1,92 euro pe unitate, după ce analiştii Deutsche Bank au coborât recomandarea pentru companie la „vinde”, de la „păstrează”. Nokia a pierdut miercuri pe bursă 13% din valoare, după prezentarea noii generaţii de smartphone-uri Lumia cu sistem de operare Windows Phone 8, dezvoltat de Microsoft.

Gigantul minier Lonmin, care se confruntă de aproape o lună cu o grevă violentă în Africa, a deschis joi în urcare cu 5,7% după semnarea unui acord cu trei sindicate pentru redeschiderea negocierilor privind salariile.

Draghi va prezenta joi, după finalul şedinţei de politică monetară a Consiliului Guvernatorilor BCE, planul de rezolvare a crizei. Proiectul şefului BCE propune achiziţii nelimitate de obligaţiuni guvernamentale, cu maturitatea de până la 3 ani, ale statelor aflate în dificultate, pentru a reduce costurile de finanţare din zona euro, au declarat miercuri pentru Bloomberg surse bancare. Bundesbank, banca centrală a Germaniei, se opune planului.

Te-ar mai putea interesa și
Electrica și compania emirateză Esyasoft înființează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei și digitalizării rețelelor
Electrica și compania emirateză Esyasoft înființează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei și digitalizării ...
Astăzi, la sediul Ministerului Energiei, a avut loc semnarea oficială a documentelor de constituire a noii companii din cadrul Grupului Electrica, denumită Electrica Esyasoft Smart Solutions S.A....
Ungurii de la MVM CEEnergy negociază cu turcii de la Botas un nou acord de import de gaze
Ungurii de la MVM CEEnergy negociază cu turcii de la Botas un nou acord de import de gaze
Firma ungară MVM CEEnergy este în negocieri cu compania turcă de gaze Botas pentru un nou acord de import de gaze, a anunţat ...
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit ...
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...