Ce mesaj le-a transmis azi Traian Băsescu liderilor europeni

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, joi, o scrisoare de mulţumire liderilor europeni şi aliaţilor transatlantici care s-au pronunţat în favoarea României în timpul crizei politice din această vară, informează Administraţia Prezidenţială.
Economica.net - joi, 06 sept. 2012, 12:37
Ce mesaj le-a transmis azi Traian Băsescu liderilor europeni

„Îmi face plăcere să vă adresez cele mai sincere mulţumiri pentru sprijinul ferm pe care l-aţi acordat instituţiilor statului român pe tot parcursul crizei politice severe din perioada 3 iulie – 27 august 2012. Poziţiile publice pe care le-aţi exprimat în sprijinul apărării independenţei instituţiilor statului, în special în ceea ce priveşte funcţionarea justiţiei şi respectarea deciziilor Curţii Constituţionale, au avut un rol important în menţinerea acestora pe cursul funcţionării lor corecte. Instituţiile statului român democratic au ieşit întărite din această criză şi au demonstrat că au capacitatea de a aplica prevederile Constituţiei şi ale legii, în condiţiile în care au fost supuse unor presiuni politice deosebite. Acest rezultat nu ar fi fost posibil fără susţinerea dumneavoastră constantă, pentru care doresc încă o dată să vă mulţumesc”, se arată în scrisoarea transmisă de Băsescu, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele îi asigură, totodată, pe liderii europeni şi transatlantici de expresia „consideraţiei” sale foarte înalte şi „de marca aprecierii sale personale deosebite”.

Marţi, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei, Băsescu le-a spus ambasadorilor români pe care i-a primit la Palatul Cotroceni să transmită în statele în care activează că în perioada suspendării sale din funcţie toate instituţiile statului de drept au rămas verticale.

„Acesta este mesajul pe care trebuie să îl preia toţi ambasadorii României în statele membre şi nu numai: instituţiile statului de drept au rămas verticale”, a afirmat Traian Băsescu.

Te-ar mai putea interesa și
Piețele cripto se contractă pe măsură ce se apropie alegerile prezidențiale din SUA
Piețele cripto se contractă pe măsură ce se apropie alegerile prezidențiale din SUA
Piețele cripto au înregistrat o scădere în urma publicării vineri a unor date privind locurile de muncă mai slabe decât estimările, precum și a faptului că atât traderii cât și......
Black Friday continuă la UniCredit: 3 zile de super dobânzi de la 5,99%, pe an, la Creditul de Realizări Personale oferit de UniCredit Consumer Financing
Black Friday continuă la UniCredit: 3 zile de super dobânzi de la 5,99%, pe an, la Creditul de Realizări Personale oferit ...
În perioada 6 – 8 noiembrie 2024, UniCredit Consumer Financing vine cu o ofertă de dobânda redusă pentru clienții ...
PIB-ul mondial va fi afectat mai mult de schimbările climatice decât se estima iniţial
PIB-ul mondial va fi afectat mai mult de schimbările climatice decât se estima iniţial
Costul economic al schimbărilor climatice ar putea fi mai sever decât se prognoza iniţial, pe măsură ce noile date schimbă ...
Paracetamolul şi Metforminul ar putea dispărea din farmacii, avertizează producătorii de medicamente generice
Paracetamolul şi Metforminul ar putea dispărea din farmacii, avertizează producătorii de medicamente generice
Românii ar putea rămâne fără Paracetamol şi Metformin, cel mai utilizat tratament accesibil pentru diabet, din cauza ...