BCE a înrăutăţit prognoza de creştere economică în zona euro pentru acest an şi 2013

Banca Centrală Europeană (BCE) a înrăutăţit joi prognoza de creştere a economiei zonei euro în acest an şi cel viitor, din cauza incertitudinilor sporite, a măsurilor de ajustare în sectorul financiar şi cel non-financiar, a şomajului ridicat şi a redresării globale inegale, a anunţat instituţia.
Economica.net - joi, 06 sept. 2012, 14:31
BCE a înrăutăţit prognoza de creştere economică în zona euro pentru acest an şi 2013

Potrivit noilor estimări, PIB-ul zonei euro va înregistra în acest an o contracţie cuprinsă între -0,6% şi -0,2%, în timp ce pentru 2013 prognoza este cuprinsă între -0,4% şi +1,4%.În luna iunie, BCE anticipa o evoluţie a PIB între -0,5% şi +0,3% în acest an şi de 0 până la +2% în 2013.

BCE a menţinut joi dobânda de politică monetară la 0,75% şi a anunţat un plan de achiziţii directe de obligaţiuni pentru reducerea costurilor de împrumut ale statelor cu datorii mari din zona euro.

În trimestrul al doilea, economia zonei euro s-a contractat cu 0,2% faţă de trimestrul precedent, când avansul a fost zero.

„Indicatorii arată activităţi economice slabe până la sfârşitul acestui an, într-un mediu de incertitudini sporite. Analizând dincolo de viitorul imediat, anticipăm că economia zonei euro se va redresa foarte lent”, potrivit BCE.

Instituţia a explicat că ritmul de creştere va fi afectat de procesul necesar de echilibrare a balanţelor contabile în sectorul financiar şi cel non-financiar, de şomajul ridicat şi de redresarea globală inegală.

Riscurile de înrăutăţire a perspectivelor economice sunt legate de tensiunile de pe unele pieţe financiare din zona euro şi de posibila extindere în economia reală a regiunii.

Aceste riscuri ar trebui să fie ţinute sub control de acţiuni eficiente ale tuturor liderilor din zona euro, potrivit băncii centrale.

BCE a majorat uşor estimările referitoare la inflaţie, pentru care anticipează un nivel cuprins între 2,4% şi 2,6% în acest an şi de 1,3% şi 2,5% în 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...