Potrivit protestatarilor, preşedintele Sindicatului Oltchim, Mihai Diculoiu, nu le mai reprezintă interesele şi este părtaş la „prăbuşirea unităţii”, iar oamenii au scandat îndelung „Hoţii, hoţii!” şi „Ieşi afară, javră ordinară!”.
„Noi am ieşit spontan, nu suntem membri de sindicat şi suntem nemulţumiţi de modul cum am fost trataţi de conducerea sindicatului. Acesta este un alt motiv de nemulţumire al nostru şi nu vom înceta protestele până când liderul sindicatului Oltchim, Mihai Diculoiu, nu-şi va prezenta demisia. El este complice la prăbuşirea unităţii, are partea lui de vină şi trebuie să-şi dea demisia. Suntem total nemulţumiţi de modul cum am fost reprezentaţi de Diculoiu, el este responsabil pentru foarte multe dintre eşecurile salariale şi pentru manipulările politice ale acestuia”, a declarat un protestatar.
La un moment dat, salariaţii au cerut dizolvarea sindicatului şi formarea altuia, dar s-a renunţat la idee, deoarece în cazul lichidării companiei angajaţii ar fi pierdut unele drepturi salariale prevăzute prin lege.
Mihai Diculoiu, aflat la Bucureşti la ora transmiterii acestei ştiri, a declarat că înţelege nemulţumirile oamenilor care nu şi-au primit salariile de două luni, dar nu vrea să comenteze acuzaţiile care i se aduc.
„Oamenii sunt supăraţi, şi-au pierdut speranţele în viitorul combinatului şi la supărare spun multe. Eu ştiu ce am făcut pentru Oltchim şi pentru salariaţi, atât pot să vă spun, că am făcut bine ceea ce am făcut. Azi au fost acţiuni de protest ale altui sindicat, care, probabil, a mai atras persoane din Oltchim, un sindicat care nu are până acum niciun demers pentru reluarea funcţionării societăţii în sistem integrat. Se vrea destabilizarea sindicatului Oltchim şi ducerea societăţii la lichidare ca urmare a unor interese obscure şi la dizolvarea sindicatului. În aceste condiţii îşi pierde valabilitatea contractul colectiv de muncă, a cărei negociere cu greu va mai fi posibilă în condiţii avantajoase. Dacă unii vor lichidarea, nu se mai acordă plăţile compensatorii, pentru că actualul contract de muncă nu va mai fi recunoscut. Sindicatul care a organizat astăzi protestul se numeşte «Unirea», este unul minoritar, din cadrul Petrom. Noi, cei din sindicatul mare, am atras ieri atenţia că dorim ca Oltchim să fie privatizat, dar în stare de funcţionare. Acum combinatul nu funcţionează”, a declarat liderul de sindicat de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, inginerul Mihai Diculoiu.
La ora transmiterii acestei ştiri, cei 250 de salariaţi au părăsit incinta pavilionului administrativ al Combinatului Oltchim, protestul încheindu-se fără incidente.
Aproape 200 de salariaţi ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea au continuat, joi, protestele, ei adunându-se în cursul dimineţii în faţa pavilionului administrativ al societăţii.
Protestatarii au cerut ca unitatea să fie privatizată urgent, iar drepturile salariale restante pe două luni să le fie achitate cât mai repede.
Aproximativ 300 de angajaţi ai Oltchim au protestat, miercuri, în curtea combinatului, nemulţumiţi că se întârzie luarea unei decizii în privinţa situaţiei unităţii, dar şi pentru că nu şi-au primit salariile de două luni, ei solicitând vizita premierului Victor Ponta. La un moment dat, în timpul protestului, conducerea unităţii a cerut ca şase salariaţi să intre la discuţii cu reprezentanţii combinatului, solicitatrea fiind însă ignorată, iar aproximativ o sută de angajaţi s-au năpustit în sediul Oltchim, fără să fie înregistrate incidente şi fără să fie necesară intervenţia agenţilor de pază aflaţi la faţa locului.