Cât costă o săptămână în staţiunile balneare

Hotelurile din staţiunile balneare lansează oferte speciale din 16 septembrie, prin care un pachet de şase nopţi poate fi cumpărat cu 330-360 de lei, iar nouă zile cu trei mese pe zi şi tratament costă între 710 lei şi 830 de lei de persoană, potrivit Organizaţiei Patronatelor din Turismul Balnear.
Economica.net - vin, 07 sept. 2012, 09:14
Cât costă o săptămână în staţiunile balneare

Programele „O săptămână de refacere în staţiunile balneare”, cu două variante – „Decada balnear” şi „Hai la băi!” – şi „Wellness balnear” sunt valabile pentru perioada 16 septembrie-10 decembrie 2012. Programele cuprind pachete de servicii de cazare, masă şi tratament în hoteluri de 2, 3 şi 4 stele.

Programul „O săptămâna de refacere” în varianta cu mic dejun include şase nopţi de cazare, două proceduri de tratament pe zi şi o consultaţie medicală la sosire, pe baza recomandării medicale, la un tarif pentru o persoană în cameră dublă de 330 de lei pentru un hotel de două stele şi 360 de lei pentru trei stele.

Varianta cu aceleaşi servicii, dar cu două mese pe zi, costă 470 de lei la două stele şi 540 de lei la trei stele.

Cei care aleg programul „Decada balneară” beneficiază de nouă nopţi de cazare, pensiune completă pe durata sejurului şi tratament minim şapte zile, cu câte două proceduri pe zi, plus o consultaţie medicală la începutul sejurului.

Tarifele la un hotel de două stele sunt de 710 lei de persoană pentru un sejur, iar la o unitate de trei stele cresc la 830 de lei de persoană.

Programul „Hai la băi!” presupune şase nopţi de cazare cu pensiune completă, două proceduri pe zi (minim cinci zile de tratament) şi o consultaţie medicală. Pentru achiziţionarea acestui pachet este necesară recomandarea medicului şi o copie după talonul de pensie sau adeverinţa de plată la zi a asigurărilor sociale.

Pentru hotel două stele preţul pachetului este de 625 de lei de persoană, iar la trei stele costul se ridică la 750 de lei.

Programul „Wellnes balnear” include trei nopţi de cazare, dintre care două zile de demi-pensiune, o masă festivă, acces la piscine, saună, sală de sport, două proceduri de tip wellness, un masaj sau o şedinţă de întreţinere cosmetică. Pentru hotel trei stele pachetul costă 625 lei de persoană, iar pentru unul de patru stele turisttul trebuie să plătească 650 de lei.

La program participă aproape 40 de hoteluri din staţiunile Amara, Băile Felix, Băile Herculane, Băile Olăneşti, Băile Tuşnad, Buziaş, Călimăneşti-Căciulata, Covasna, Ocna Sibiului, Pucioasa, Sângeorz-Băi, Saturn, Stâna de Vale, Eforie Nord, Lacul Sărat, Slănic Moldova, Moneasa, Turda şi Vatra Dornei.

Pentru a beneficia de serviciile de tratament este necesară o recomandare de la medicul de familie sau de la un medic specialist şi dovada plăţii asigurărilor de sănătate sau copie a talonului de pensie. Ofertele se pot procura de la orice agenţie de turism din ţară sau direct de la prestator.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA a tăiat 7,3% in zece zile. Cu toate acestea, cei care investesc în aur și......
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...