O bancă din România face cinste cu dobânda, la alta cumpărăturile vor fi plătile cu mobilul

OTP Bank a decis să nu mai încaseze dobânda pe parcursul unei luni din an, pentru clienţii care îşi achită la timp ratele, în cadrul unei promoţii, iar Garanti a anunțat introducerea unui sistem de plată în magazine prin intermediul telefonului mobil, acestea fiind două din cele mai interesante produse lansate de bănci săptămânile trecute.
Economica.net - Dum, 09 sept. 2012, 07:48
O bancă din România face cinste cu dobânda, la alta cumpărăturile vor fi plătile cu mobilul

Astfel, Garanti Bank, una dintre cele mai inovatoare bănci la nivel de carduri şi sisteme de plată de la noi, a anunţat că va lansa plăţile directe cu telefonul mobil prin intermediul codurilor QR. Potrivit băncii, aceste coduri vor fi instalate în diferite lanţuri de retail, unde clienții Garanti Bank le vor scana cu telefonul mobil şi astfel vor face direct plata.

Totodată, OTP Bank derulează până pe 12 octombrie o promoţie la creditul de nevoi personale fără ipotecă în lei: cei care contractează credite până la data menţionată şi plătesc lună de lună la timp rata, nu vor mai achita dobânda în a doisprezecea lună a fiecărui an de creditare. În cadrul aceleiaşi promoţii banca nu percepe comision de administrare a creditului, de analiză dosar sau de deschidere și administrare cont curent.

Şi alte bănci au lansat oferte pe credite. CEC Bank a lansat zilele trecute o campanie promoţională la creditele ipotecare şi imobiliare pentru cumpărarea de locuinţe, în lei şi euro, care se va derula până la sfârşitul anului. În cadrul campaniei clienţii beneficiază de evaluarea gratuită a imobilului admis în garanție, având totodată diverse avantaje la dobânzi şi comisioane.

Te-ar mai putea interesa și
Noi condiții de plată a subvențiilor pentru fermierii din vegetal și zootehnic. Proiect
Noi condiții de plată a subvențiilor pentru fermierii din vegetal și zootehnic. Proiect
Subvențiile din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat destinate fermierilor din vegetal și zootehnic vor fi acordate după noi reguli în acord cu Planul strategic PAC......
România ar putea asigura cea mai mare parte a consumului de energie electrică al Republicii Moldova, după 1 ianuarie
România ar putea asigura cea mai mare parte a consumului de energie electrică al Republicii Moldova, după 1 ianuarie
În situația în care gazul rusesc nu va mai ajunge la centrala rusească de la Cuciurgani din Transnistria, cea care asigură ...
Institutul de Hidrologie e investigat pentru abuz de poziție dominantă pe piața furnizării de date hirdologice
Institutul de Hidrologie e investigat pentru abuz de poziție dominantă pe piața furnizării de date hirdologice
Consiliul Concurenţei investighează Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru abuz de ...
APIA propune soluții pentru creșterea vânzării de mașini electrice, care au pierdut 33,6% anul acesta
APIA propune soluții pentru creșterea vânzării de mașini electrice, care au pierdut 33,6% anul acesta
Creşterea alarmantă a importurilor de autoturisme rulate vechi şi declinul vânzărilor de maşini electrice noi reprezintă ...