Percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Argeş

Percheziţii ale procurorilor DNA au loc, luni dimineaţă, la sediul Consiliului Judeţean Argeş, instituţie condusă de Constantin Nicolescu (PSD), care în 18 mai a fost trimis în judecată de DNA, care îl acuză că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro în baza unor acte false.
Economica.net - lun, 10 sept. 2012, 06:29
Percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Argeş

Percheziţiile, la care participă procurori DNA – Serviciul teritorial Piteşti şi poliţişti, au loc în mai multe birouri ale Consiliului Judeţean, inclusiv în biroul preşedintelui instituţiei, Constantin Nicolescu, lider al PSD Argeş, fiind vizate serviciile de investiţii şi licitaţii.

Percheziţiile au loc în prezenţa vicepreşedintelui CJ Argeş, Florin Tecău (PSD), care a fost chemat de acasă de către anchetatori.

„Am deschis instituţia şi le-am pus la dispoziţie procurorilor tot ceea ce ni s-a cerut şi vom ajuta ancheta. Vreau să cred ca nu este o răzbunare politică” a declarat Tecău.

El a precizat că preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, este plecat în Capitală şi se va întoarce la Piteşti luni, la orele prânzului.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că în acest caz se fac cercetări privind fraude cu fonduri europene.

În 18 mai, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, Constantin Nicolescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro pentru patru unităţi de învăţământ, în baza unor acte false.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, Constantin Nicolescu este acuzat de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual în legătură directă cu infracţiunea împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene anterior menţionată, săvârşite în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune, în formă continuată, luare de mită, în formă continuată şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru altul a unui avantaj patrimonial.

În 26 ianuarie 2011, procurorii anticorupţie l-au reţinut pe Constantin Nicolescu pentru 24 de ore. În ziua următoare, Tribunalul Argeş a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile. Imediat după anunţarea deciziei de arestare, lui Nicolescu i s-a făcut rău, fiind dus la Spitalul Floreasca, unde a fost operat pe cord.

În 2 februarie 2011, Curtea de Apel Piteşti a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi ţara, Nicolescu fiind externat din Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti în 18 februarie.

Constantin Nicolescu este lider al PSD Argeş, iar la alegerile din 10 iunie a câştigat al treilea mandat la şefia Consiliului Judeţean.

Te-ar mai putea interesa și
Planurile lui Trump cu Groenlanda şi cum vrea să creeze Super-SUA
Planurile lui Trump cu Groenlanda şi cum vrea să creeze Super-SUA
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, este serios în ceea ce priveşte încercarea de a obţine Groenlanda, atât pentru a extinde sfera de influenţă a Americii în emisfera vestică, dar şi......
Și Petrom vinde energie electrică în Republica Moldova. Contract bilateral semnat cu traderul de stat, Energocom
Și Petrom vinde energie electrică în Republica Moldova. Contract bilateral semnat cu traderul de stat, Energocom
Traderul de energie și gaze din Republica Moldova Energocom, controlat de stat, a anunțat semnarea unui contract bilateral ...
Holcim, Romcim și Heidelberg au fost amendate cu 43,7 milioane de euro de către Consiliul Concurenței. Producătorii de ciment s-au înțeles asupra prețurilor
Holcim, Romcim și Heidelberg au fost amendate cu 43,7 milioane de euro de către Consiliul Concurenței. Producătorii de ...
Consiliul Concurenţei a sancţionat Holcim Romania S.A., Romcim S.A. și Heidelberg Materials România S.A. cu amenzi în ...
Marca Volkswagen a comercializat 4,8 milioane de mașini în 2024
Marca Volkswagen a comercializat 4,8 milioane de mașini în 2024
Marca Volkswagen, parte a grupului german cu același nume, a comercializat anul trecut 4,8 milioane de mașini, cu 1,4% ...