Fostul şef al Fiscului, Sorin Blejnar, a fost trimis în judecată

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar şi alţi 22 de inculpaţi au fost trimişi în judecată de DIICOT Braşov pentru constituire sau sprijinire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani în dosarul "Motorina", primul termen fiind stabilit pentru 10 octombrie la Tribunalul Braşov.
Economica.net - lun, 10 sept. 2012, 14:21
Fostul şef al Fiscului, Sorin Blejnar, a fost trimis în judecată

Potrivit preşedintelului Tribunalului Braşov, judecătorul Alina Mioc, dosarul a ajuns la instanţă vineri după-amiază, în total fiind trimise în judecată 17 persoane fizice şi şase persoane juridice, primul termen fiind fixat pentru 10 octombrie.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Braşov în 7 septembrie, iar printre cei 17 inculpaţi persoane fizice se numără fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, doi şefi din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Braşov, Monea Claudiu şi Ciobanu Dorel, dar şi fostul deputat braşovean Vasile Bran.

DJAOV Braşov şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov s-au constituit parte civilă în acest dosar pentru un prejudiciu de peste 22 milioane de lei din evaziune cu produse petroliere.

Citeste si: DNA a pus sechestru pe bunuri ale lui Blejnar

Fostul consilier al lui Blejnar, Codruţ Marta, care a fost şi el audiat în acest dosar, nu se află printre inculpaţi.

Sorin Blejnar a fost chemat la DIICOT Braşov, la sfârşitul lunii august, unde i s-a prezentat, timp de câteva zile, materialul de urmărire penală, el declarând jurnaliştilor că nu este vinovat.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov au dispus, în 1 august, începerea urmăririi penale faţă de Sorin Blejnar şi Codruţ Marta, pentru sprijinire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la evaziune fiscală.

„În fapt, se reţine că, în perioada martie – iulie 2010, inculpaţii Morcov Cecilian, Kelemen Andrei, Sztufliak Peter, Monea Claudiu, Ciobanu Dorel şi Cuccina Salvatore au constituit un grup infracţional organizaţ cu legături transfrontaliere, la care au aderat alte 20 de persoane, cetăţeni români, italieni şi maghiari, specializat în activităţi de evaziune fiscală cu produse energetice – combustibili”, se arată într-un comunciat al DIICOT Braşov .

Membrii grupării sprijinite de Blejnar şi Marta ar fi iniţiat un amplu mecanism evazionist pentru a nu plăti accize pentru aproximativ 5.000 de tone de motorină achiziţionate în regim suspensiv şi comercializate pe piaţa internă.

În acest mod, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu peste 10,5 milioane de lei reprezentând TVA şi peste 10,8 milioane de lei reprezentând accize pentru motorină, suma totală a prejudiciului stabilită până în prezent fiind de aproape 22 de milioane de lei.

Gruparea infracţională achiziţiona motorina în regim suspensiv de la plata accizelor, declarând că aceasta va fi livrată intracomunitar în Polonia. În realitate, motorina era revândută prin staţiile de distribuţie de carburanţi sau direct utilizatorilor finali.

Citeste si: Blaga şi Videanu, în dosarul de evaziune al lui Blejnar

Grupul infracţional a fost sprijinit de factori de decizie de la ANAF sau Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, care fie au făcut controale formale, fie au împiedicat verificările firmelor implicate.

Codruţ Marta este suspectat că a asigurat legătura dintre firmele implicate în activitatea de evaziune fiscală şi factorii de decizie ai ANAF. Acesta, în calitate de şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, ar fi controlat permanent activităţile grupării şi, împreună cu şeful său, ar fi sprijinit grupul infracţional organizat în obţinerea autorizaţiei de antrepozit fiscal şi de revocare a autorizaţiei.

„În sarcina învinuiţilor Marta Codruţ Alexandru şi Blejnar Sorin se reţine că au acordat sprijin grupului infracţional organizat în operaţiunile de obţinere a autorizaţiei de antrepozit fiscal şi au blocat orice control sau inspecţie fiscală la societăţile comerciale utilizate de către membrii grupării, care ar fi putut conduce la stabilirea situaţiei fiscale complete şi corecte a antrepozitarilor”, a precizat DIICOT.

Anchetatorii au stabilit că SC Carexima SRL, cu sediul în Braşov, a primit în 2009 autorizaţie să deţină şi să expedieze produse accizabile în regim suspensiv de la plata accizelor. Firma a achiziţionat astfel combustibil în vederea exportului intracomunitar, acesta fiind însă livrat în realitate unor utilizatori sau consumatori din ţară care cunoşteau faptul că nu a fost respectat regimul suspensiv de la plata accizelor.

Blejnar şi Marta ar fi favorizat activitatea infracţională a tuturor societăţilor implicate, iar SC Carexima SRL şi SC Gedral Construct SRL ar fi obţinut autorizaţii de antrepozit fiscal sau de operator înregistrat cu sprijinul acestora.

Totodată, Blejnar şi Marta ar fi blocat orice control la SC Euroil SRL, deşi în cazul acestora unii lucrători vamali au sesizat nereguli. Cei doi ar fi motivat că lucrătorii vamali nu trebuie să intervină în această afacere întrucât firma este supravegheată de la nivel înalt.

La grupul infracţional au aderat mai multe persoane, care ţineau evidenţa contabilă, întocmeau documente contabile fictive justificative pentru operaţiuni comerciale inexistente sau documente vamale de autorizare a activităţii, dar se ocupau şi de împiedicarea controalelor prin care s-ar fi descoperit adevărata activitate a membrilor grupării.

Te-ar mai putea interesa și
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, faţă de luna anterioară, cu 1,1% până la nivelul de 48,5 miliarde......
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...