Bursa a revenit pe creştere uşoară la finalul sesiunii

BVB s-a decuplat de evoluţia burselor europene şi a revenit pe creştere uşoară la finalul zilei, închizând în urcare cu 0,09%, pe o lichiditate salvată de transferurile de pe piata Rasdaq, unde Interagro, firmă controlată de Ioan Niculae, a vândut acţiunile de la Giurgiu Nav, pentru 3,8 mil. euro.
Economica.net - lun, 10 sept. 2012, 15:16
Bursa a revenit pe creştere uşoară la finalul sesiunii

Piaţa a fost pe verde la deschidere, după care a trecut pe scădere modestă, în linie cu pieţele europene.

Rulajul de pe segmentul de acţiuni de la BVB a fost redus, de 13,35 milioane lei (2,98 milioane euro), mult sub lichiditatea de vineri, de 74,38 milioane lei (16,6 milioane euro).

Cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom (SNP), cu operaţiuni de 4,46 milioane lei. Titlurile au închis în urcare cu 2%, la 0,408 lei.

Pe locul secund s-au plasat acţiunile Fondul Proprietatea (FP), cu un rulaj de 2,9 milioane lei, iar ultimul transfer s-a perfectat la 0,533 lei, în urcare cu 0,53%.

„După creşterile puternice manifestate ca urmare a deciziei BCE de joi, şedinţa de tranzacţionare de luni şi-a reluate vechile «metehne» de dinainte, precum lichiditate slabă, variaţii mici ale preţurilor. Cred că jucătorii s-au cam oprit să mai tranzacţioneze, cel puţin până miercuri, când vor avea loc câteva decizii importante, respectiv Curtea Constituţională din Germania va da un verdict de legalitate referitor la Fondul permanent de salvare, iar Comisia Europeană va prezenta planurile detaliate pentru o uniune bancară în zona euro. Nici ziua de joi nu trebuie uitată, pentru că atunci va avea loc şedinţa FED, cu posibil impact asupra pieţei”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de operaţiuni al firmei de brokeraj Estinvest, Marcel Murgoci.

La finalul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în urcare cu 0,14%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,25% peste nivelul de vineri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Totodată, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), era în stagnare, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul petrolier, se situa cu doar 0,06% peste nivelul sesiunii precente.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a rămas în creştere uşoară toată ziua, iar la final consemna un plus de 0,4%.

Piaţa Rasdaq a salvat lichiditatea generală a Bursei de la Bucureşti, după ce Interagro, firmă controlată de omul de afaceri Ioan Niculae, a vândut pachetul de acţiuni deţinut la Giurgiu Nav, reprezentând de 92,54% din capitalul social, pentru care a încasat 17,37 milioane lei (3,8 milioane euro).

Cele 20,43 milioane de titluri au fost cedate la un preţ de 0,85 lei pe unitate, cu 73,44% sub ultima cotaţie de tranzacţionare, din 30 iulie.

Niculae a cumpărat în iulie 2001 pachetul de 92,54% din acţiunile firmei de transport fluvial de la PSV Company, fosta Petromservices, la un preţ de 0,88 lei/titlu, printr-o tranzacţie de vânzare la ordin.

De asemenea, Niculae a cedat şi controlul firmei Comcereal Prahova (CPRH), respectiv pachetul de 83,33%, pentru 1,18 milioane lei.

Până la transmitere ştirii, cumpărătorul acţiunilor nu a notificat Bursa privind tranzacţia realizată.

Bursele vest-europene afişau evoluţii mixte la finalul sesiunii de la Bucureşti, iar piaţa din Statele Unite a deschis în scădere şedinţa de luni, după creşterile din ultima perioadă, iar investitorii aşteaptă ca şedinţa de politică monetară a Rezervei Federale americane (Fed) din această săptămână să semnaleze o nouă rundă de achiziţii de obligaţiuni.

Pieţele de pe continent au crescut puternic săptămâna trecută, după ce preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a anunţat că instituţia a adoptat un plan de reducere a costurilor de finanţare ale statelor aflate în dificultate prin achiziţii nelimitate de obligaţiuni guvernamentale cu maturităţi de până la trei ani, de pe piaţa secundară.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...