O imagine şochează America: Poliţia a orbit cu spray o femeie de 84 de ani

Manifestaţia antisistem din Seattle (soră cu "Ocupaţi Wall-Street!") e spartă de poliţie la fel ca la New York dar câteva cazuri de violenţă inutilă fac înconjorul presei internaţionale.
Economica.net - mie, 16 nov. 2011, 19:04

O femeie gravidă în vârstă de 19 ani şi un preot au fost victime ale acţiunilor de poliţie. Dar cazul lui  Dorli Rainey, o femeie de 84 de ani,   a atras atenţia în mod special. Femeia a ajuns la spital după ce a fost atacată cu spray iritant pe bază de piper. Imaginea ei dusă pe braţe face înconjurul Internetului.

Reprezentantul poliţiei din Seatlle a declarat următoarele în legătură cu acest caz:” Sprayul cu piper nu acţionează în funcţie de vârstă, nu e mai rău pentru cineva de 10 ani sau de 80 de ani. Aceşti manifestanţi sunt bine organizaţi şi au adus remedii făcute acasă împotriva acţiunii sprayului. Noi îl folosim doar contra celor care refuză să se supună legii.”

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Van, președinte UCPR: Industria avicolă românească rivalizează în momentul de faţă cu orice industrie din UE. Producătorii din România pot să facă faţă oricărei competiţii la nivel european
Ilie Van, președinte UCPR: Industria avicolă românească rivalizează în momentul de faţă cu orice industrie din UE. ...
Industria avicolă românească rivalizează în momentul de faţă cu orice industrie din Uniunea Europeană, iar producătorii din România pot să facă faţă oricărei competiţii la nivel......
MiR lansează o platformă software care poate gestiona flote de chiar și 100 de roboți
MiR lansează o platformă software care poate gestiona flote de chiar și 100 de roboți
Mobile Industrial Robots (MiR), companie de pionierat în domeniul roboților mobili autonomi (Autonomous Mobile Robot/AMR), ...
Angel Tîlvăr: NATO trebuie să fie pregătită să răspundă rapid şi eficient la orice provocare din zona Mării Negre, pentru a asigura securitatea tuturor aliaţilor
Angel Tîlvăr: NATO trebuie să fie pregătită să răspundă rapid şi eficient la orice provocare din zona Mării Negre, ...
România a informat membrii NATO cu privire la măsurile adoptate la nivel aliat şi regional având în vedere recenta incursiune ...
Olandezii de la Photon Energy anunță că subsidiara sa din România a finalizat și conectat la rețea centrala fotovoltaică din Sărulești, județul Călărași
Olandezii de la Photon Energy anunță că subsidiara sa din România a finalizat și conectat la rețea centrala fotovoltaică ...
Compania olandeză Photon Energy N.V. anunță că Photon Energy Engineering Romania S.R.L., subsidiara sa locală dedicată ...