RA-APPS scoate la vânzare peste 700 de imobile

Guvernul şi-a propus să încaseze peste 700 de milioane de lei din vânzarea imobilelor aflate în administraţia RA-APPS. La licitaţii vor putea participa şi actualii demnitari.
Economica.net - mie, 16 nov. 2011, 20:57

Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a primit acordul Guvernului să scoată la vânzare 733 de imobile, dintr-un total de 1.100 de active, la un preţ de pornire care va fi stabilit de experţi autorizaţi, prin licitaţie publică cu strigare la care vor putea participa şi actualii demnitari.

Mandatul pentru începerea procedurilor de vânzare a fost acordat în şedinţa de miercuri a Guvernului.

În proiectul de buget pentru anul viitor, Guvernul şi-a propus să încaseze 706 milioane lei (164 de milioane euro) din vânzarea imobilelor RA-APPS, veniturile din valorificarea unor bunuri din patrimoniul privat al statului urmând să crească de la 1,8 milioane de lei, estimate pentru acest an.

Guvernul a anunţat încă din septembrie că pregăteşte vânzarea unor locuinţe de serviciu aflate în administrarea Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), susţinând că procedura va fi derulată prin licitaţie deschisă cu strigare, iar casele vor fi cedate la un preţ care nu va coborî sub cel al pieţei stabilit de evaluator.

La acel moment, surse oficiale spuneau că intenţia este ca regia să rămână la un moment dat în administrare doar cu locuinţele de protocol destinate înalţilor demnitari.

Regia Protocolului de Stat deţine aproximativ 650 locuinţe de protocol şi de serviciu, peste 75 de vile şi mai mult de 250 hectare teren, moştenite de la fosta gospodărie de stat a PCR şi ocupate de actuali sau foşti demnitari ori chiar de rudele acestora.

Acestora li se adaugă zeci de spaţii comerciale, ferme şi unităţi turistice, dintre care hotelul Triumf din Bucureşti, hotelul Mara din Sinaia, Clubul Floreasca, complexul Scroviştea, complexul Palat Snagov sunt printre cele mai valoroase.

Te-ar mai putea interesa și
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, iar până pe 27 decembrie se vor înregistra precipitaţii în aproape......
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...