Dosar penal pentru conducătorii de mopede fără permis. Vezi de când

Proprietarii de mopede şi tricicluri cu motor care vor conduce aceste vehicule din ianuarie 2013 fără să deţină permis de conducere se vor alege cu dosar penal, a declarat, miercuri, şeful Direcţiei Rutiere, Lucian Diniţă, precizând că sunt înregistrate aproximativ 200.000 de mopede.
Economica.net - mie, 12 sept. 2012, 13:37
Dosar penal pentru conducătorii de mopede fără permis. Vezi de când

Şeful Direcţiei Rutiere a atenţionat că, din 19 ianuarie 2013, mopedele sau triciclurile cu motor pot fi conduse doar cu permis obţinut în urma susţinerii examenului. Practic, după această dată, numai bicicletele vor putea fi conduse fără permis.

Comisarul şef Lucian Diniţă a spus că mai sunt aproximativ cinci luni în care posesorii unor astfel de vehicule vor trebui să urmeze cursuri şi să dea examen cu poliţiştii de la Rutieră pentru obţinerea permisului din categoria „AM”.

„Este o directivă a Uniunii Europene care datează încă din 2006, iar data de 19 ianuarie nu poate fi amânată. Începând cu această zi, oricine va fi prins pe scuter fără permis, va suporta rigorile legii”, a explicat Diniţă.

Potrivit şefului Direcţiei Rutiere din Poliţia Română, în acest moment sunt înregistrate în circulaţie aproximativ 200.000 de mopede.

În prezent, mopedele şi triciclurile cu motor pot fi conduse doar pe baza atestatelor eliberate de şcolile de şoferi.

În luna aprilie, Guvernul a decis introducerea, începând din 2013, a permisului de conducere obligatoriu pentru mopede şi alte vehicule ai căror proprietari sunt scutiţi în prezent de această obligaţie, proiectul de lege fiind transmis Parlamentului spre adoptare.

Şeful Direcţiei Rutiere declara atunci că din ianuarie 2013 va fi introdus obligatoriu permis de conducere pentru mopede, tricicluri cu motor de până la 15 kilowaţi, precum şi pentru motociclete A1 şi A2.

Permisul de conducere va avea o valabilitate de cinci-zece ani, iar la fiecare reînnoire, şoferii vor fi obligaţi să facă un control medical.

Te-ar mai putea interesa și
Electrica vrea să emită obligațiuni de până la 500 mil. euro și să ia și un credit de 620 mil. euro
Electrica vrea să emită obligațiuni de până la 500 mil. euro și să ia și un credit de 620 mil. euro
Acționarii Electrica urmează să aprobe o emisiune de obligațiuni verzi de până de 500 de milioane de euro și cotractarea unei linii de credit de circa 620 milioane de euro, potrivit......
ANRE nu a avizat nicio plată către furnizorii de energie electrică pentru consumul clienților casnici în acest an. Sumele datorate ajung din nou la nivelul miliardelor
ANRE nu a avizat nicio plată către furnizorii de energie electrică pentru consumul clienților casnici în acest an. Sumele ...
Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE), insitituția care avizează plățile către furnizori în contul schemei ...
În plin faliment, bulgarii de la Euroins vor să vândă iar RCA șoferilor din România. Când ar putea începe
În plin faliment, bulgarii de la Euroins vor să vândă iar RCA șoferilor din România. Când ar putea începe
Euroins AD, firma mamă a falimentarei Euroins România, a început demersurile pentru a reintra pe piața RCA din România. ...
Românii au oferte de internet fix limitate. Numărul furnizorilor a scăzut de 5 ori în ultimii 17 ani și primii 3 dețin 99% din piață – asociație
Românii au oferte de internet fix limitate. Numărul furnizorilor a scăzut de 5 ori în ultimii 17 ani și primii 3 dețin ...
Posibilitatea românilor de a alege între mai multe oferte concurente de internet fix este în ultimul timp din ce în ce ...