Casele moştenite ar putea fi impozitate ca un al doilea imobil, după 6 luni – 1 an

Casele moştenite, care în prezent nu sunt tratate fiscal ca o a doua locuinţă, ar putea fi reconsiderate şi incluse în taxarea pentru proprietăţi multiple, într-un termen de 6 luni - 1 an de la succesiune, afirmă secretarul de stat în MFP Liviu Voinea, argumentând că urmaşii au opţiunea vânzării.
Economica.net - joi, 13 sept. 2012, 12:19
Casele moştenite ar putea fi impozitate ca un al doilea imobil, după 6 luni - 1 an

Oficialul Ministerului Finanţelor a arătat că se urmăreşte o reformă a impozitării proprietăţii, care are în vedere extinderea bazei de taxare prin eliminarea excepţiilor şi un accent mai puternic pe principiu solidarităţii, ceea ce înseamnă că proprietăţile multiple vor fi impozitate şi mai mult decât până în prezent.

El a dat ca exemplu de exceptare de la impozitare piscinele din proprietăţile individuale.

„La fel, moştenirile sunt scoase din calculul impozitului pe proprietăţi multiple. La a doua casă trebuie să plăteşti impozit cu 65% mai mari decât la prima, dar dacă imobilul se moşteneşte, nu se aplică această regulă. Înţeleg că dacă ai moştenit-o nu e un act de voinţă, nu înseamnă că ai avut banii să o cumperi, dar îţi dau un timp, 6 luni – 1 an, în care trebuie să faci o alegere. Dacă o păstrezi trebuie să plăteşti impozit ca pentru a doua casă, dacă nu să o vinzi”, a explicat Voinea.

Potrivit Codului Fiscal, persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri datorează un impozit pe clădiri, majorat cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu şi cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.

În cazul deţinerii a două sau mai multe clădiri în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul majorat se determină în funcţie de ordinea în care proprietăţile au fost dobândite, aşa cum rezultă din documentele ce atestă calitatea de proprietar.

În cazul populaţiei, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,1% la valaoarea impozabilă a clădirii, care se stabileşte în funcţie de tipul clădirii, rangul localităţii şi zona în care se situează imobilul.

Te-ar mai putea interesa și
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare de 30 de milioane de euro....
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână ...
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...