Ministrul Economiei se întâlneşte luni cu reprezentanţii salariaţilor Oltchim

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, se va întâlni luni, 17 septembrie, cu reprezentanţii salariaţilor combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea iar discuţiile dintre cele două părţi vor viza finanţarea combinatului şi detalii referitoare la procesul de privatizare.
Economica.net - joi, 13 sept. 2012, 17:49
Ministrul Economiei se întâlneşte luni cu reprezentanţii salariaţilor Oltchim

Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop, s-a întâlnit, joi, cu reprezentanţii salariaţilor Oltchim, prefectul de Vâlcea, Mircea Nadolu, şi primarul Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu.

Potrivit minutei semnate în urma acestei întâlniri, unul din punctele de discuţie l-a reprezentat acordarea salariilor restante şi a tuturor drepturilor salariale, reprezentând 70% lichidare pe luna iulie, sume care s-au achitat săptămâna aceasta, restul de 30% urmând a fi achitat până la data de 21 septembrie.

‘Reprezentanţii salariaţilor au solicitat ca, până la data de 17 septembrie, să primească un răspuns cert referitor la finanţare. Drept urmare, luni, 17 septembrie, va avea loc o întâlnire cu ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, pentru a li se oferi lămuriri în privinţa acordării finanţării şi certitudini legate de procesul de privatizare, inclusiv numărul de firme care au depus, efectiv, oferta de cumpărare’, se precizează în minuta remisă AGERPRES de Ministerul Muncii.

Totodată, în cadrul întâlnirii de luni cu ministrul Economiei, va fi anunţată suma care se acordă pentru finanţarea necesară repornirii combinatului şi plăţii salariilor.

În plus, documentul citat prevede că se vor organiza întâlniri periodice între conducerea societăţii, reprezentanţii Ministerului Economiei şi reprezentanţii salariaţilor recunoscuţi.

Pe de altă parte, referitor la solicitarea salariaţilor ca Oltchim să nu intre în procesul de lichidare dacă privatizarea eşuează, aceştia au fost informaţi că există un plan de rezervă care nu vizează lichidarea şi dacă situaţia o impune, va fi prezentat. ‘Ministrul delegat pentru dialog social a precizat că privatizarea nu va eşua’, se precizează în minută.

Liviu Pop nu a semnat punctul 6 al minutei prin care participanţii la întâlnire au solicitat demisia liderului de sindicat Mihai Diculoiu şi a conducerii Biroului Executiv Central al Sindicatului (BECS) şi nerecunoaşterea acestora de către organele locale şi centrale (ministere, Guvern, etc.).

Statul a vândut în total peste zece caiete de sarcini pentru licitaţia de privatizare a Companiei Oltchim, a declarat miercuri, la un seminar financiar, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu.

Guvernul a aprobat, în şedinţa din 24 august, Memorandumul prezentat de Ministerul Economiei care propune schimbarea strategiei de privatizare a societăţii comerciale Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Memorandumul propune privatizarea Oltchim prin vânzarea în procedură colectivă a pachetului de acţiuni deţinut de statul român la SC Oltchim SA, reprezentând 54,8% din capitalul social, şi a creanţelor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi S.C. Electrica S.A., însumând 1,8 miliarde lei, adică 56% din totalul datoriilor combinatului vâlcean.

De asemenea, se mandatează AVAS să deruleze procedura de vânzare a creanţei asupra Oltchim şi se mandatează reprezentanţii Ministerul Economiei în AGA Electrica să aprobe declanşarea procedurii de vânzare a creanţei deţinute de Electrica asupra Oltchim.

Se va negocia între Ministerul Economiei, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, şi SC OMV Petrom SA o opţiune de achiziţionare de active ale rafinăriei Arpechim, deţinute de OMV Petrom, exercitabilă de către investitorul desemnat pentru privatizarea Oltchim.

Ofertele pentru privatizarea Oltchim se deschid în 18 septembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...