Salariaţii Oltchim Râmnicu Vâlcea au suspendat protestele

Angajaţii Oltchim Râmnicu Vâlcea au suspendat protestele, vineri dimineaţă, iar salariaţii aflaţi în greva foamei vor renunţa şi ei la această formă de protest, aşteptând rezultatul discuţiilor pe care o delegaţie a salariaţilor ar urma să le aibă luni cu ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu.
Economica.net - vin, 14 sept. 2012, 06:47
Salariaţii Oltchim Râmnicu Vâlcea au suspendat protestele

Potrivit lui Corneliu Cernev, liderul protestatarilor, în noaptea de joi spre vineri salariaţii aflaţi în greva foamei au fost monitorizaţi medical de echipajele de la dispensarul policlinicii de pe platforma Oltchim şi au primit ceai cald, pentru a putea înfrunta frigul.

„Sunt 14 persoane în greva foamei, deoarece a 15 a persoană, o femeie a renunţat aseară, la cererea noastră. În această dimineaţă am luat hotărârea să suspendăm protestele pe platforma Oltchim, urmând să se renunţe şi la greva foamei, până luni seară, după discuţiile pe care conducerea combinatului şi o delegaţie a salariaţilor ar urma să le aibă la Ministerul Economiei cu ministrul Daniel Chiţoiu. În paralel, continuăm să strângem semnături pentru a-l demite pe preşedintele sindicatului, Mihai Diculoiu, care poate fi dat afară cu două treimi din numărul membrilor de sindicat”, a declarat, vineri dimineaţă, Corneliu Cernev, liderul protestatarilor.

Potrivit acestuia, greviştii foamei urmează să părăsească pavilionul administrativ unde se află cortul în care a avut loc protestul.

Câteva sute de angajaţi ai Oltchim au protestat pe parcursul acestei săptămâni în faţa pavilionului administrativ al instituţiei, cerând plata salariilor restante de două luni, identificarea fondurilor necesare repornirii instalaţiilor şi plăţii datoriilor către Electrica şi demisia liderului sindical Mihai Diculoiu. Un număr de 15 angajaţi au intrat în greva foemei, primii dintre ei declanşând această formă de protest miercuri.

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a mers, joi, la Oltchim, unde a fost întâmpinat cu huiduieli de cei aproximativ 500 de salariaţi care protestau în faţa pavilionului administrativ al unităţii, oamenii scandând „Hoţii”.

Protestatarii l-au acuzat pe Pop că Guvernul nu şi-a ţinut promisiunile în ceea ce priveşte plata salariilor restante şi au cerut ca premierul Victor Ponta să vină să discute cu ei. Ulterior, ministrul s-a întâlnit cu noua conducere a combinatului şi cu o delegaţie a protestatarilor, la discuţii luând parte şi cei 15 angajaţi care au intrat în greva foamei, după care a vizitat secţiile combinatului.

El le-a propus angajaţilor Oltchim să renunţe la proteste şi să meargă, luni, să discute cu ministrul Economiei.

Ministrul Economiei l-a informat pe premier, în şedinţa de miercuri a Guvernului, că până în prezent 12 firme au cumpărat caietul de sarcini pentru privatizarea Oltchim.

În urmă cu două săptămâni Guvernul a schimbat strategia de privatizare a Oltchim, prin vânzarea în procedură colectivă a pachetului de acţiuni deţinut de stat, respectiv 54,6% din capitalul social, şi a creanţelor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi Electrica SA, reprezentând 1,8 miliarde lei sau 56% din datoriile companiei.

Ofertele cu preţul propus de investitorii interesaţi să cumpere combinatul vor fi deschise în 18 septembrie, iar în aceeaşi zi va urma licitaţia cu strigare.

Vechea conducere a Oltchim a demisionat săptămâna trecută.

Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile combinatului chimic.

Potrivit celor mai recente date, în acţionariatul Oltchim se mai regăsesc compania germană PCC SE (18,32%) şi fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, care deţine prin Nachbar Services 14,02% din titluri.

Privatizarea Oltchim reprezintă una dintre condiţiile pentru aprobarea de către board-ul director al FMI a celei de-a şasea evaluări a acordului cu România.

Te-ar mai putea interesa și
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță începerea fazei de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, create......
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...