Bacalaureatul din 2013, susţinut între 10 iunie şi 5 iulie, la aceleaşi probe ca cele din 2012

Examenul de bacalaureat din 2013 va fi susţinut la aceleaşi probe ca cele din acest an, în perioada 10-28 iunie candidaţii vor fi evaluaţi la probele orale, iar din 1 până în 5 iulie vor fi testaţi la probele scrise, rezultatele finale urmând să fie afişate în 12 iulie.
Economica.net - Dum, 16 sept. 2012, 06:21
Bacalaureatul din 2013, susţinut între 10 iunie şi 5 iulie, la aceleaşi probe ca cele din 2012

Potrivit calendatului examenului de bacalaureat din 2013, prima sesiune are loc în perioada iunie – iulie, candidaţii putând să se înscrie în perioada 27-31 mai. Cursurile la clasele a XII-a şi a XIII-a se vor încheia în 31 mai 2013.

Examenul de bacalaureat din 2013 începe în 10 iunie cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A), susţinută până în 12 iunie. În perioada 12-14 iunie va avea loc proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B), urmată în 17-21 iunie de proba de evaluare a competenţelor digitale (proba D) şi în 25-28 iunie de proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C).

Probele scrise de la bacalaureat vor fi susţinute în 1 iulie la Limba şi literatura română (proba E a) şi în 2 iulie – la Limba şi literatura maternă (proba E b). Testarea va continua în 3 iulie cu proba obligatorie a profilului (proba E c) şi în 5 iulie cu proba la alegere a profilului şi specializării (proba E d).

Rezultatele vor fi afişate în 8 iulie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00, urmând ca în perioada 9 -11 iulie să fie soluţionate. Rezultatele finale vor fi afişate în 12 iulie.

A doua sesiune a examenului de bacalaureat din 2013 va avea loc în perioada august-septembrie, înscrierile fiind programate din 15 până în 19 iulie.

În 19-20 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în 19-21 august – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 20-21 august – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională şi în 22-23 august – evaluarea competenţelor digitale.

Din 26 august vor începe probele scrise, prima testare fiind la Limba şi literatura română, urmată în 27 august de Limba şi literatura maternă, 28 august –
proba obligatorie a profilului şi 30 august – proba la alegere a profilului şi specializării. Primele rezultate vor fi afişate în 2 septembrie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 12.00 şi 16.00. În 3-4 septembrie vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 5 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.

Calendarul privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat din 2013 a fost aprobat prin Ordin al ministrului Educaţiei.

Comisia Naţională de Bacalaureat poate aproba prelungirea perioadelor de susţinere a probelor de evaluare a competenţelor digitale sau lingvistice, la solicitarea comisiilor de bacalaureat judeţene sau a municipiului Bucureşti ori din proprie iniţiativă, potrivit actului normativ.

Totodată, prin ordinul de ministru au fost aprobate noi programe pentru disciplinele matematică, fizică, chimie, logică, argumentare şi comunicare şi economie susţinute la cele două sesiuni ale examenul de bacalaureat din 2013.

Programele pentru celelalte discipline ale examenului de bacalaureat din 2013 rămân cele aprobate în 2010 prin ordin al ministrului Educaţiei.

Bacalaureatul din 2013 se desfăşoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului – 2011, aprobată prin ordinul ministrului Educaţiei nr. 4799/2010.

Lista disciplinelor la care candidaţii susţin examenul de bacalaureat în cele două sesiuni din 2013 rămâne cea aprobată în 2010 prin ordinul ministrului Educaţiei.

Comisia Naţională de Bacalaureat poate elabora instrucţiuni şi proceduri, în vederea bunei organizări şi desfăşurări a examenului de bacalaureat din 2013, se mai arată în ordinul de ministru.

Comisiile de bacalaureat judeţene şi cea a municipiului Bucureşti trebuie să asigure şi la bacalaureatul din 2013 camere de supraveghere video în sălile în care se desfăşoară probele examenului, în sălile în care se descarcă şi se multiplică subiectele, precum şi în sălile în care se preiau şi se depozitează lucrările scrise.

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...