“Conform estimărilor noastre interne, în primele şase luni ale acestui an, aproximativ 1,4 milioane de telefoane mobile au fost vândute la nivelul pieţei şi, până la sfârşitul lui 2012, estimăm că vânzările vor depăşi cifra de 3 milioane de unităţi. În momentul de faţă, putem doar să precizăm că în prima jumătate a acestui an, piaţa de telefoane mobile a scăzut ca număr de unități vândute, cu aproximativ 5% – 6% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Alexandru Munteanu, Sales Operations Senior Manager COSMOTE & Germanos România
Potrivit acestuia, numărul de smartphone-uri comercializate în România a crescut în prima jumătate a anului cu 40%, dar scăderea numărului de terminale clasice a fost compensată de valoare segmentului telefoanelor inteligente, iar piaţa s-a echilibrat.
„Acest lucru ne arată că din ce în ce mai multe persoane aleg un smartphone în locul unui telefon mobil obişnuit, deoarece au nevoie să ţină legătura cu cei din jur, în orice moment, iar Internetul mobil a devenit din ce în ce mai important atât în afaceri, cât şi în viaţa personală. Un rol important în acest caz au jucat și operatorii de telefonie mobilă care au oferit tot mai multe telefoane inteligente in cadrul ofertelor promoționale” a mai declarat Munteanu.
Anul acesta după lansarea iPhone 5 şi Samsung Galaxy S3, Windows Phone 8 ar putea resuscita vânzările de smartphone-uri Nokia, brand care a avut un declin uriaş în ultimii ani.
“Evoluţia din acest an a fost conform aşteptărilor noastre; aşa cum am afirmat anul trecut, 2012 este anul smartphone-urilor. Odată cu lansarea Windows Phone 8, clienţii au au avut posibilitatea să aleagă dintr-o gamă mai largă de sisteme de operare şi preferinţele au fost diferite. În acest context, competiţia a crescut şi operatorii au venit cu numeroase oferte atractive pentru toţi clienţii. Datorită noilor lansări de smartphone-uri din ultima perioadă şi a modelelor care urmează să apară, ne aşteptăm ca acest trend să fie ascendent, chiar să se accelereze în a doua jumătate a anului” a mai spus Sales Operations Senior Manager-ul COSMOTE & Germanos România.
Citeşte şi Cele mai vândute smartphone-uri din România. Top 10